Interiviu cu prof. univ. dr. Adrian Gorun: “Constantin Brâncuși este și rămâne o valoare universală inepuizabilă!”

Rep. Domnule Preşedinte, Adrian GORUN, suntem într-o săptămână în care BRÂNCUȘI ar vrea să ne găsească mai «bogați» și mai «inteligenți» în acțiunile și în faptele noastre prin care ne străduim să-l omagiem așa cum se cuvine, de aceea, v-aș ruga să expuneți unele aprecieri asupra modului în care s-au finalizat pregătirile pentru Programul zilei de 19 februarie 2016, când va fi un pelerinaj la Hobița natală, iar în municipiu se vor desfășura «Colocviile Brâncuși», cu o serie de invitați de marcă, apoi ședința solemnă intitulată «Anul BRÂNCUȘI», în organizarea Consiliului Judeţean Gorj şi a Consiliului Municipal Târgu-Jiu, pentru ca în planul manifestărilor artistice «in nuce», cum s-ar spune, să avem vernisajul unei expoziții de sculptură, o Gală «BRÂNCUȘI», cu Filarmonica Oltenia din Craiova, iar în decorul feeric al serii, pe malul Jiului, spectacolul intitulat «Brâncuși şi bucuria muzicii», cu Gheorghe Zamfir și Dumitru Fărcaș!

“Universitatea noastră este direct implicată, în 19 februarie”!

– Fiind asumat în parteneriat, a fost necesară o punere de acord în privința activităților, Programul exprimând consensul celor implicați. Este vorba de Universitatea «Constantin Brâncuși», Consiliul Județean, Consiliul Municipal, Centrul Cultural «Brâncuși», Uniunea Artiștilor Plastici, Institutul Cultural Român. Ceea ce dovedește interesul instituțional major pentru ziua de 19 februarie 2016. Personal, apreciez că depășindu-se micile orgolii provinciale, pregătirile s-au finalizat în condiții bune, fiecare instituție asumându-și responsabilități și exercitându-și rolurile «în echipă». Declarând anul 2016 «Anul BRÂNCUȘI», Universitatea noastră este direct implicată, în 19 februarie, atât în organizarea și desfășurarea «Colocviilor Brâncuși», a ședinței solemne, găzduită de Teatrul «Elvira Godeanu», cât și în pelerinajul de la Hobița și vernisajul expoziției de sculptură. Și dacă luăm în considerare pe inegalabilii: Gheorghe Zamfir și Dumitru Fărcaș – ambii deținători ai titlului de «Doctor Honoris Causa», acordat de Universitatea noastră, se poate observa modul în care ne-am achitat de răspunderile izvorâte din calitatea de parteneri ai marelui eveniment.

Rep. Aş dori să vă spun că Duminica ce urmează se numeşte a Vameşului şi a fariseului, iar în acest context, cred că în pofida stârnirii unor reacții posibile de jalnică pudibonderie a fariseilor «de cafenea», aș dori să aflu, ce înseamnă pentru dumneavoastră geniul brâncușian, văzut prin gândirea reflexivă a unui om cu o personalitate puternică, a cercetătorului care probează o cultură aprofundată și mereu aplecată spre filosofie?

– Evocarea și cinstirea numelui lui Brâncuși și a geniului său creator presupun mai mult decât o sintaxă apologetică. Anvergura personalității sale este mai adânc dăltuită de propria viață și operă, decât de cuvinte, indiferent cine le rostește. Ipostazele polimorfe ale meditației creatoare brâncușiene, întrupată într-un univers rafinat prin genialitate și sacralitate, îmi conștientizează nu doar limitele potențialului de decodare pe care ni le oferă «consacratele» canoane estetice, ci, și nevoia împlinirii cunoașterii prin atingere și mângâiere. Căci, a te apropria de înțelegerea geniului brâncușian, înseamnă să încerci să-i cuprinzi într-o esență inconfundabilă logica artei sale novatoare. Pare un demers în care imposibilul se îngemănează cu secvențele nesfârșite ale muncii de Sisif…. Cine pretinde că a descoperit «cheia» înțelegerii geniului brâncușian, ori este fariseu, ori un agnostic iremediabil. Puzderie de «brâncușiologi» au năpădit spațiul unui estetic improvizat, lansând varii supoziții, unele mai năstrușnice, chiar decât imaginarul decadent, pretinzând că «exegezele» lor ar fi cel puțin de nivelul «măiastrelor»! Acești «exegeți» pretind, nu doar că descoperă universul brâncușian, ci, că-l redefinesc.

Rep. Să ştiţi că fariseul din Pericopă era un om de elită, bun cunoscător al legii, dar care împlinea legea mai mult de ochii lumii, pentru că starea inimii lui nu era una de smerenie şi el era plin de sine, un detractor al vameşului!

-Aşadar, de farisei și de șarlatani omenirea nu a dus vreodată lipsă! Constantin Brâncuși este și rămâne o valoare universală inepuizabilă. Geniul său ne cheamă din neant spre a încerca să înțelegem lumea, așa cum doar el a fost înzestrat de Dumnezeu să o înțeleagă: lumea ca o infinitate de ipostaze ale esențelor. Dar, misterul creației sale rămâne etern! Cu cât încercăm mai mult să-l «aflăm», cu atât constatăm că nu poate fi cuprins și surprins ca atare! Atunci când fariseii «de cafenea» vor înțelege aceste constrângeri, valoarea lui Brâncuși va fi în siguranță!

Rep. Sper să nu-i supărăm pe farisei că le-am identificat…cuibușorul de «nebunii»!

– Și eu, sper, dacă ne vor înțelege preocuparea noastră din aceste zile!

“Brâncuși este «o stare de spirit» care îl face inconfundabil”!

Rep. Dar, noi, Domnule Președinte, noi ce putem înțelege din ceea ce ar însemna disponibilitatea de a ne «converti» la Brâncuși, așa cum plastic se destăinuie «scepticul de serviciu al unei lumi în declin», adică, Emil Cioran, care se confesează patetic, într-o scrisoare adresată celui mai apreciat exeget al lui Brâncuși, adică lui Radu Varia?

– Cred că în parte, am răspuns! Totuși, e bine să reținem că Brâncuși este nu doar un nemărginit univers axiologic, ci, «o stare de spirit» care îl face inconfundabil, unic prin profunzimea și semnificația creației. Pătrunderea tainelor «originare» ale Universului, nu i-a mărginit puterea demiurgică din moment ce El a plămădit un univers propriu. Vreți să ne referim la disponibilitatea noastră de a ne «converti» la Brâncuși? E o năzuință ce se originează într-o credință privitoare la perfectibilitatea naturii umane. Numai că, deși aceeași pentru toți, natura umană se manifestă diferit, de la individ la individ, prin fapte de conștiință, potențial cognitiv, afectiv, atitudinal, potențial de acțiune, autoevaluare etc.

Ar fi ideal să ne «convertim» la Brâncuși, mai ales azi, într-o «lume în declin», o lume în care aneticul erodează morala sănătoasă și reconfigurează ipostazele atrofiei morale, atrofiind însăși societatea, comunitățile. Într-o lume în care modelele de viață, de reușită (nu doar pentru tineri, ci și pentru maturii iremediabili!) sunt personaje de tip Becali, recursul la Brâncuși pare o utopie!

Rep. Începe să-mi placă acest dialog, căruia dumneavoastră îi conferiți puțină savoare! De aceea, presupunând că și dumneavoastră vă place acest aforism brâncușian: “Dacă Omul reuşeşte să elimine Eul, va fi capabil să asculte bătaia inimii naturii şi şoaptele ei”, v-aș ruga să ne ajutați să înțelegem să decriptăm ceva din taina Eului marelui sculptor!

– Brâncuși, căutând «primitivul» în artele plastice, a înțeles – cum ne-o spune chiar el – că acesta se îngemănează cu o căutare a Simplității. Pentru a se înălța la ceruri Coloana fără sfârșit, a fost necesar să se jertfească cineva. Opera lui implora o libertate deplină, o ieșire din «Labyrinthul lui Daedalus», o evadare spre astre prin propriile aripi, chiar a demiurgului. Ce vreau să vă spun? Că desprinzându-se din captivitatea Eului pământean, Brâncuși a reușit să asculte “bătaia inimii naturii”, înțelegându-i “șoaptele” ei. El nu s-a apropiat de piatră, spre a ciopli mânat de impulsurile difuze pe care i le-ar fi indus Eul încorsetat în prejudecăți, ci, s-a desprins de sinele finit, spre a urma, întâi de toate chemarea pietrei ce i se dăruia abia după ce i-a “ascultat” șoaptele și i-a văzut lumina prin ochii minții eliberate. Să luăm aminte, măcar acum, la spusele lui Brâncuși: “Nici nu vă puteți da seama de ceea ce vă las eu!”. Brâncuși a reușit să elimine Eul, înălțându-se spre ceruri, întocmai precum Coloana sa, fără să-și frângă aripile. Noi, muritorii de rând, tăiem aripi spre a privi spectacolul grotesc al prăbușirii semenilor! E dureros, dar adevărat!

“Destinul lui Brâncuși a fost zămislit de «párce», acele divinități…”

Rep. Cum putea să îmbine Constantin Brâncuși, în personalitatea sa complexă și contradictorie, ceea ce am numi spiritul profund și imaginativ al creației, cu nemăsuratul orgoliu care îl făcea să aparțină celor mari, unici și irepetabili?

– Destinul lui Brâncuși a fost zămislit de «párce», acele divinități ale destinului în mitologia antică. Viața lui, ca de altfel și viața altor genii, n-a cunoscut doar împlinirile ce i se cuveneau. Șicanele și obrăznicia cotidianului nu l-au ocolit, dar, nici nu i-au umbrit menirea! Detașarea completă, «ataraxia» sunt reflexele superiorității, înțeleasă ca desprindere de banalul (re)trăit în complicități desuete. Brâncuși a fost frecvent umilit, dar – în unicitatea lui înălțătoare – nu cred că s-a simțit vreodată umilit! Iar «orgoliul» despre care vorbiți este reacția geniului în fața nimicniciei, decadenței, ipocriziei și prostiei!

Rep. Domnule Președinte, în încheire, aș dori să vă spun că într-o discuție recentă cu scriitorul și remarcabilul brâncușiolog, profesor, Constantin Barbu, am reținut faptul că Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu va acorda titlul de «Doctor Honoris Causa» eminentului savant german, Günther Stock, Preşedintele «ALL European Academies» («ALLEA»)  cuprinzând cele 57 de  academii europene, ceea ce înseamnă un lucru excepțional în viața instituției academice pe care o conduceți, așa că vă rog să ne spuneți, când se va întâmpla acest eveniment și cât este de importantă o asemenea festivitate pentru Târgu-Jiu și pentru România?

– Consider o onoare acordarea titlului de «Doctor Honoris Causa» Savantului german Günther Stock, una dintre marile personalități ale lumii. Sunt bucuros că Domnia Sa a acceptat propunerea Senatului Universității «Constantin Brâncuşi» din Tg-Jiu! Sper ca festivitatea să aibă loc în luna mai, 2016, dar depinde de agenda domnului Günther Stock. Pentru Universitate, acceptul domnului Günther Stock înseamnă încă o dovadă a recunoașterii valorii ei! Pentru Târgu-Jiu, ca și pentru România, evenimentul se traduce, prin finalitățile lui, în termenii de prestigiu, apreciere și recunoaștere a acelor repere care ne conferă identitățile.

 

Articol realizat de prof. Vasile Gogonea