În ce cred japonezii ? Din gândurile unui tânăr imigrant român ( IV )

Încă de la primul contact cu o cultură diferită, omul caută să „traducă” pe înțelesul său diverse aspecte legate de acea cultură. Numeroase articole și cărți caută să explice religia japonezilor dar foarte puține reușesc, pentru simplul motiv că „religia”, așa cum o înțelege un creștin, un musulman, un aztec etc. nu seamănă cu ceea ce un japonez ar numi „religie”.

Astfel aflăm că în Japonia există în principal două religii: șintoismul și budismul. În relatări se pot spune o mulțime de lucruri despre acestea două și cum se împletesc ele în cultura japoneză, dar în realitatea actuală majoritatea japonezilor declară ca nu au nicio religie.

Legenda șintoistă potrivit căreia zeul Izanami și zeița Izanagi au fost puși de miriada de zei       să se ajute reciproc pentru a crea Japonia, nu se aseamănă deloc cu mărturiile despre Iisus. Japonezii care au auzit despre Izanami și Izanagi, știu că este vorba despre o poveste, o legendă, nicidecum despre o adevărată minune.

Aici se vede deosebirea esențială dintre credința unor oameni religioși și japonezi. Deși japonezii participă în ritualuri care își au originea în șintoism sau în budism, sau în amândouă, majoritatea nu s-ar identifica cu niciuna din acestea.

Divinitatea la japonezi se poate manifesta în pietre, pomi, animale, ape și chiar și oameni. Japonezii nu au o carte sacră precum Biblia sau Coranul. Nu țin vreun post și nu memorează rugăciuni. Copiii nu se botează, dar după naștere, bebelușii sunt duși în fața unui templu unde părinții/familia se roagă scurt pentru sănătatea și bunăstarea lor.

Deși nimeni nu predică religia japonezilor în felul în care se predică alte religii, aceștia sunt apreciați în lumea întreagă pentru onoarea și bunele lor moravuri.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *