Grindeanu: România este pregătită să demareze cât mai curând negocierile de aderare la OCDE

România este pregătită să demareze cât mai curând negocierile de aderare la OCDE, ca o reconfirmare a progresului economic și a nivelului de dezvoltare atinse de țara noastră, dar pentru atingerea acestui obiectiv are nevoie și de sprijinul partenerilor externi, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

România a avut un progres constant mult accelerat în ultimii ani pentru a asimila instrumentele OCDE și a participat la scară largă la structurile de lucru ale organizației. Ne consultăm activ și suntem interesați să cooperăm mai îndeaproape cu OCDE în numeroase domenii cheie, cum ar fi politici macroeconomice, guvernanță corporatistă, liberalizarea fluxurilor de capital, migrație și multe altele. (…) România este pregătită să demareze cât mai curând negocierile de aderare la OCDE. Statutul de membru al organizației va fi o reconfirmare a progresului economic pe care l-a înregistrat țara noastră, a nivelului său de dezvoltare. Va însemna o administrație publică mai eficientă și mai adaptată la cerințele unei lumi globale. Credem cu tărie că acest lucru se poate întâmpla cât de curând. Suntem conștienți de dificultatea procesului și suntem dispuși să facem tot ce putem, tot ceea ce depinde de noi în acest sens”, a declarat Sorin Grindeanu în discursul ținut în deschiderea evenimentului „România și OCDE — Perspective actuale și viitoare” organizat la sediul BNR.

Premierul a punctat că pentru atingerea acestui obiectiv țara noastră are nevoie și de sprijinul partenerilor externi, statele membre ale OCDE.

„Pentru a atinge acest lucru e nevoie nu doar de voința țării noastre, de voința României, ci și de sprijinul partenerilor noștri externi, statele membre ale OCDE, pe care ne dorim să putem conta pentru a ne atinge acest obiectiv. Largul sprijin al mediului de afaceri, al Parlamentului, al BNR, al formatorilor de opinie din România, al mediului academic, cred că le putem constata pe deplin”, a completat Grindeanu.

Premierul a punctat și că România se află într-un moment economic deosebit de favorabil, „marcat de o creștere economică, potrivit Eurostat, de 5,6% ajustat sezonier, în primul trimestru din 2017″.

„Avem cea mai mare creștere din Uniunea Europeană. Mai mult, exporturile sunt la un nivel record, ceea ce denotă competitivitatea ridicată a produselor românești. În luna martie s-au exportat bunuri în valoare de 5,6 miliarde de euro, acesta fiind cel mai mare export lunar din istorie. De asemenea, în primul trimestru din 2017 investițiile străine directe au totalizat o valoare de 1,075 miliarde de euro, în creștere cu 22 aproape 23%, față de perioada corespunzătoare a anului trecut”, a afirmat Grindeanu.

Premierul a adăugat că această performanță nu înseamnă relaxare, ci susținerea ritmului de creștere la un mod sustenabil și responsabil.

„Asta nu înseamnă că trebuie să ne relaxăm sau să ne culcăm pe o ureche. Din contră, știm că trebuie să menținem acest ritm și mai știm că această creștere trebuie să fie realizată în mod solid, sustenabil și responsabil. De aceea cred că necesar să facem reformele vitale prin asimilarea celor mai bune practici și standarde existente, iar, aici, OCDE este liderul cunoscut în materie de guvernanță economică globală cu care vrem să cooperăm. Am făcut deja pași importanți, așa cum am spus, pași în acest sens, vrem ca această dinamică să continue și să se amplifice”, a mai spus Grindeanu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *