Gigi Becali ar putea ajunge din nou după gratii

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a cerut revocarea liberării condiționate a lui Gigi Becali după ce acesta i-a transmis o serie de mesaje de amenințare directorului Penitenciarului Jilava.

“Luni, 21 august, am solicitat conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor măsuri ferme în legătură cu amenințările pe care fostul deținut Gheorghe Becali, aflat în perioada de supraveghere după liberarea condiționată, a recunoscut public că le-a adresat directorului Penitenciarului Jilava. Ex-deținutul Gheorghe Becali a intervenit în direct într-o emisiune de televiziune unde a afirmat cât se poate de explicit că i-a transmis o serie de mesaje de amenințare directorului Penitenciarului Jilava pe motiv că acesta nu a aprobat o nouă învoire pentru vărul său, încă deținut, Victor Becali”, se arată într-un comunicat transmis, marți, de FSANP şi citat de AGERPRES.

Reprezentanții FSANP susțin că se impune “sesizarea instanței de executare a pedepsei privative de libertate în legătura cu revocarea liberării condiționate”, dar și a organelor de urmărire penală “pentru infracțiunea de ultraj în formă calificată.

“Acest demers se înscrie în programul de acțiuni sindicale care are în vedere, pe lângă îmbunătățirea condițiilor de lucru și eliminarea deficitului de personal, și întărirea cadrului instituțional și legal referitor la protecția personalului din penitenciare și este justificat legal de prevederile art. 104 alin. (1) si (2) si art. 257 alin. (1) si (2) din Noul Cod Penal”, se mai precizează în comunicatul Federației.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *