Genică Boerică, condamnat la peste 10 ani de închisoare, a fost adus în ţară după ce a fost prins în Italia

Interlopul craiovean Genică Boerică, condamnat la 10 ani şi 3 luni de închisoare, pentru infracţiuni de natură economică, a fost adus în ţară, în noaptea de luni spre marţi, din Italia, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliţie.

Acesta a fost localizat şi depistat, în urma schimbului de informaţii efectuat prin intermediul Biroului SIRENE, în Italia, la data de 22 iunie 2017, iar la data de 16 august 2017, Curtea de Apel din Milano a decis predarea către România.

Boerică a fost condamnat definitiv, în ianuarie 2014, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la 10 ani şi trei luni pentru spălare de bani şi a mai fost condamnat, tot definitiv, la şase ani de închisoare cu executare, într-un dosar de returnări ilegale de TVA. O a treia condamnare, respectiv un an de închisoare cu suspendare, a primit-o în cazul accidentului din 2011, când l-a lovit cu maşina pe Iulian Crăciun, aflat în scaun cu rotile, pe o trecere de pietoni din zona Dorobanţi din Capitală, apoi a fugit de la locul accidentului.

Genică Boerică a fost dat în urmărire internaţională după ce nu a fost găsit de poliţişti, pentru a pune în executare sentinţa de 10 ani şi trei luni de închisoare.

Genică Boerică este cel care a formulat denunț împotriva lui Adrian Năstase în dosarul ”Mătușa Tamara”, fostul premier fiind achitat de ÎCCJ.

În urmă cu aproape doi ani a fost lansată ipoteza morţii lui Boerică, iar Adrian Năstase a reacţionat pe blogul propriu vizavi de această informație.

”După ce doctorul în drept Genică Boerică si-a făcut datoria faţă de statul de drept, formulând un denunţ patriotic din închisoare împotriva mea, în cunoscutul dosar „Mătuşa Tamara”, deşi a fost condamnat în alte dosare la 10 ani şi respectiv 6 ani de închisoare, el a reuşit să plece, printre berbecuţi, in Mexic, de unde, recent, au venit vesti triste. Dumnezeu să-l ierte şi pe el! (…) Evident, m-aş bucura ca Boerică să nu fi murit iar acest anunţ să fie doar o modalitate de a încerca să scape de mandatul Interpol”,  scria Năstase.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *