Gazprom a suspendat lucrările la ‘Coridorul sudic’

Suspendarea este un nou obstacol în planurile Moscovei de a construi un gazoduct spre Turcia, via Marea Neagră, și de acolo spre sudul Europei, ocolind Ucraina.

‘Am primit o înștiințare de la Gazprom prin care ni se cere să suspendăm livrările’, a declarat sursa.

Anterior, cotidianul rus RBC a informat și el că grupul rus Gazprom a decis să suspende lucrările la ‘Coridorul sudic’, evaluând pierderile înregistrate de firmele contractoare la 120 de miliarde de ruble (2,1 miliarde de dolari).

‘Coridorul sudic’ este o rețea de gazoducte care va furniza gaze naturale pentru regiunile din centrul și sudul Rusiei. Lungimea rețelei este de 2.500 de kilometri, iar capacitatea va depăși 60 de miliarde metri cubi de gaze pe an. Companiile ruse Severstal, Chelpipe, OMK și TMK sunt principalii furnizori de țevi pentru ‘Coridorul sudic’.

Potrivit planurilor Gazprom, viitoarea conductă Turkish Stream va traversa Marea Neagră pentru a ajunge până la granița dintre Turcia și Grecia, de unde ar putea să ajungă la consumatorii din sudul Europei. Conform acordului preliminar convenit în luna decembrie 2014 de Gazprom și compania turcă Botas, capacitatea totală a întregului proiect Turkish Stream este estimată să ajungă la 63 miliarde metri cubi pe an, dintre care 43 de miliarde metri cubi ar urma să fie dedicați Turciei.

Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei și jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.

sursa: AGERPRES