Firma chineză Shandong Ningjian a renunţat la construirea cartierului de locuinţe din Craiova. Primăria va prelua gratuit întreaga investiție de 8 milioaner de euro executată până acum.

Firma chineză Ningjian Construction Group co. LTD. A anunţat marţi că renunţă la construirea cartierului de locuinţe din Craiova, urnînd să cedeze municipalităţii întreaga investiție executată până acum. Firma anunţă printr-un comunicat de presă că Primăria Craiova a refuzat să prelungească cu încă două luni termenul până la care firma care a început construcţia în Craiova şi la care a renunţat din cauza problemelor financiare să poată preda contractual unei alte firme care ar fi putut asigura finanţarea.

Printr-un comunicat de presă transmis marţi, Compania Shadong Ningjian îşi cere scuze craiovenilor pentru neplăcerile create şi afirmă că, în semn de respect față de aceştia, a hotărât să transfere cu titlu gratuit proiectul tehnic, studiul de fezabilitate, detaliile de execuție, autorizația de construire, precum şi toate celelalte elemente tehnice, astfel încât lucrările să poată fi continuate imediat după ce va fi găsită o soluție de finanțare. Prin acest proiec,  compania a pierdut circa 8 milioane de euro.

Compania Shandong Ningjian Construction Group Investment Romania S.R,L., având ca acţionar unic compania shandong Ningjian Construction Group co. LTD. din R.p. Chineză, a participat in urma cu trei ani la o licitalie publică organizată de primăria Municipiului Craiova, având ca scop finanţraea şi construciţia unui proiect de 1819 unităţi locative precum si alte spaţii complementare, în valoare de aprox. 55 mil. euro, întreaga sumă urmând a fi asigurată integral de compania noastră. 

După obţinerea autorizaţiilor, constructia a demarat foarte bine, însă la sfârşitul anului 2015 au fost suspendate lucrările din cauza problemelor financiare cu care se confruntă acționarul unic al companiei în R.P. Chineză. De atunci și până în prezent au fost făcute demersuri consistente pentru găsirea unor soluții pentru rezolvarea problemei finanțării proiectului. Procedurile birocratice complexe din ambele țări, analizele de lungă durată ale băncilor care au fost solicitate sau și-au oferit serviciile pentru creditarea proiectului, căderea bursei chineze din 2015-2016, sunt doar câteva dintre elementele care au complicat și mai mult situația noastră. 

În urmă cu aproximativ 5 luni, compania China Railway l-4th Bureau Group Co., Ltd din Shandong și-a manifestat intenția de a prelua și continua acest proiect. Au început demersurile, însă fiind o companie chineză de stat, auditul financiar, raportul de due diligence juridic, raportul de audit intern, precum și celelalte proceduri naționale de avizare a investiției în străinătate, necesită o lungă perioadă de timp. În paralel, acționarul majoritar al companiei noastre a reușit să primească acordul unei bănci din Hong Kong pentru accesarea unui credit care să acopere financiar terminarea proiectului. Ambele variante sunt în prezent în derulare și mai au nevoie față de cele două luni aprobate de Consiliul Local, de încă aproximativ 30-40 zile pentru a fi finalizate și pentru a transfera în contul societății suma necesară pentru a respecta Actul adițional la contractul de concesiune încheiat cu Primăria Municipiului Craiova. 

Am solicitat această prelungire de termen, dar Primăria Municipiului Craiova a decis să nu o aprobe. În această situație, acționarul unic al companiei Shanoong Ningjian Construction Group Investment Romania s.R.L. a decis să respecte decizia Primariei, cât și prevederile contractului și să predea municipalității întreaga investiție executată până acum.

Am sperat că vom găsi înțelegera necesară din partea administrației locale pentru a ne ajuta să depășim acest moment financiar dificil cu care ne confruntăm, având in vedere și perioada foarte scurtă în care ne puteam redresa, însă recunoaștem dreptul autorității contractante de a solicita respectarea integrală a contractului asumat. Compania noastră pierde astfel cei aproximativ 8 milioane de euro care au fost Investiți în proiectul din Municipiul Craiova. Mai mult decât atât, în semn de respect față de locuitorii Municipiului Craiova, am hotărât să transferăm cu titlu gratuit Proiectul Tehnic, Studiul de Fezabilitate, detaliile de Execuție, autorizația de construire, precum țo toate celelalte elemente tehnice, astfel încât lucrările să poată fi continuate imediat după ce va fi găsită o soluție de finanțare. 

Ne cerem scuze pe acestă cale tuturor craiovenilor, în special celor peste 2000 de familii înscrise pe lista de așteptare a Primăriei, pentru această situație neplăcută, dar avem convingerea că acest proiect se va finaliza, iar Municipiul Craiova se va mândri în scurt timp cu acestă investiție, cea mai mare în domeniul rezidențial din România, după Decembrie 1989.

Vă asigurăm de onestitatea și bunele noastre intenții, pe care le-am avut încă de la început și ne dorim ca în viitorul apropiat compania noastră să poată avea șansa să revină în frumoasa dumneavoastră țară”, se afirmă în comunicatul companiei chineze.

Alex Călin

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *