Firea (PSD): Le cerem liberalilor să înceteze să mai amestece Justiția în jocul politic

“PNL trebuie să înțeleagă, fie și în ultimul ceas, că impotența lor politică nu poate fi suplinită cu instrumente ce nu au legătură cu viața politică. Cele două planuri trebuie separate”, afirmă Firea într-un comunicat remis marți AGERPRES.

Purtătorul de cuvânt al social-democraților reiterează că doar Camera Deputaților poate decide suspendarea premierului, “nu altcineva”.

“Domnul Orban a declarat că, dacă Victor Ponta este trimis în judecată, va fi suspendat de președinte. Nimic mai fals! Decizia CCR se referă clar și la acest aspect: doar Camera Deputaților, din care face parte Victor Ponta, poate decide suspendarea, nu altcineva! Îl invit pe domnul Orban să consulte cazul Fenechiu, când Traian Băsescu nu a putut trece peste Camera Deputaților”, a precizat Firea.

sursa: AGERPRES