Festivalul Toamnei – parada portului popular şi a tradiţiilor culinare, la Cârcea

Peste 300 de copii de la ansambluri folclorice din toate zonele ţării, precum şi din Serbia şi Muntenegru, au participat sâmbătă la o paradă a portului şi tradiţiilor populare şi au susţinut un spectacol de muzică şi dansuri populare în comuna Cârcea, unde Primăria şi Consiliul Local au organizat cea de-a doua ediţie a Festivalului Toamnei – Parada portului popular şi a tradiţiilor culinare.

Primarul comunei Cârcea, Valerică Pupăză, a afirmat că festivalul are ca scop păstrarea şi promovarea tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti şi cultivarea interesului în rândul tinerilor pentru ceea ce înseamnă tradiţional şi autentic. „Le mulţumesc tuturor participanţilor, copiilor, profesorilor, celor implicaţi în pregătirea produselor tradiţionale olteneşti. Anul acesta sărbătorim Centenarul Marii Uniri de la 1918, un moment istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiaşi stat naţional, România. Astăzi ne onorează cu prezenţa în comuna noastră, ansambluri de copii din toate zonele ţării care îşi prezintă portul şi cântecele, pentru că acest festival are ca scop păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor neamului românesc şi promovarea lor la nivel naţional şi internaţional, precum şi cultivarea interesului în rândul tinerilor pentru cultura populară şi pentru ceea ce este autentic, să înveţe să facă diferenţa”, a spus primarul comunei Cârcea.

Parada portului popular care s-a desfăşurat pe artera principală a localităţii a fost precedată de o prezentare de produse şi preparate culinare care au fost pregătite de gospodine şi reprezentanţi ai primăriilor din comunele Leu, Coşoveni, Malu Mare, Gherceşti, Robăneşti, Teslui, Cioroiaşi şi Cârcea.

Prezent la festival, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat că evenimentul a avut parte de o „organizare excelentă”, iar astfel de manifestări  trebuie încurajate.  „E un lucru deosebit că s-au adunat aici opt primării, la iniţiativa primarului de la Cârcea, pentru a-i îndemna pe tineri să ducă tradiţia mai departe. Fiecare comună şi-a prezentat bunătăţile produse de gospodine, au fost implicaţi direct şi primarii în realizarea unor preparate. Sperăm ca această tradiţie să fie dusă mai departe. Comuna Cârcea este poate cea mai dezvoltată comună a judeţului Dolj, în care s-au aşezat foarte multe firme, motiv pentru care aproape că nici nu are nevoie de bani de la bugetul statului pentru a funcţiona, pentru că are suficiente venituri proprii: aici s-au construit în ultimii ani foarte multe locuinţe, foarte multe sedii de firme, are asfalt, apă, canalizare, au apărut cartiere noi, adică de voie poate fi considerată un cartier al Craiovei”, a spus Prioteasa.

Copiii prezenţi la festivalul de la Cârcea au participat în urmă cu două zile şi la Festivalul-Concurs Internaţional de Folclor pentru copii şi tineret „Maria Tănase” 2018, ediţia a XI-a organizat la Craiova de către Primăria şi Consiliul Local şi Palatul Copiilor Craiova.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *