Etica muncii în Japonia. Din gândurile unui tânăr imigrant român ( XIV )

               Rutina este fundamentul pe care se construiește un bun caracter. Poate că Japonia este printre puținele țări din lume în care majoritatea oamenilor ar fi de acord cu aceasta afirmație. Aici am învățat cât de bun poți să devi la ceea ce faci atunci când repeți aceleași acțiuni zilnic. Viteza de execuție și calitatea muncii cresc, în timp ce efortul depus pare să scadă. Satisfacția vine negreșit din faptul că ești din ce în ce mai bun la ceea ce faci. Riscul de a greși, de a uita, de a pierde ceva devine aproape inexistent, iar pentru a fi înlocuit este nevoie de cineva care a parcurs cel puțin același traseu ca și tine. Așa se explică ceea ce scriam în articolul II despre salariile japonezilor batrâni că ar fi mai mari decât al celor tineri.

               Cei care vor să încerce ceva nou mereu și cei care adoptă conceptul de plictiseală, pentru a argumenta în favoarea entuziasmului și împotriva rutinei, se deosebesc foarte mult de japonezi. Amatorismul este pentru divertisment, iar japonezii au de regulă câte un hobby: cântă la un instrument muzical, sau karaoke, fac un sport, iau cursuri de dans, de gătit etc., fără a căuta să devină foarte buni la acel hobby. Profesia însă este sacrosanctă. Odată ce școala s-a terminat, orice individ a ales să facă ceva anume, și „noul” nu va veni decât din dorința de a face acel ceva din ce în ce mai bine. În Japonia, eschivarea de la rutină este echivalentă cu refuzul de a te specializa în muncă. De aceea, pe piața muncii japoneze diplomele de studii au valoare infinitezimală comparativ cu experiența, și nu este de mirare că mulți japonezi nu au o diplomă de licență, dar pot avea salarii foarte mari.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *