EMINESCU, 1881: “România a ajuns o Americă dunăreană, în care sunt admirați oamenii de nimic”

Activenews publică o serie de articole scrise de marele poet Mihai Eminescu, extrem de actuale și astăzi:

Două monografii istorice, 5 septembrie 1881

Două monografii s-au scris în timpul din urmă cari se ocupă în cea mai mare parte cu soarta populațiunilor de la noi din țară. Una, intitulată O pagină din istoria contemporană a României din punct de vedere medical, economic și național, e datorită d-lui dr.Istrati; cealaltă, Țăranul, o datorim experienței lungi a d-lui A.V.Millo.

Cartea tînărului  medic cuprinde un material foarte bogat pentru esplicarea stării actuale a țării. Într-un volum de 500 de pagini se ține seama de studiile demografice făcute pînă acum, s-arată, cu date statistice adunate din diferite izvoare, că populațiunea țării, îndeosebi elementul român, e supus unei continue descreșteri; că românii emigrează din țară, iar străinii imigrează;  că rasa română degenerează în urma esploatării la care e supusă. Mizeria, produsă prin greutăți publice, parte dă naștere la deosebite boale, parte favorizează răspîndirea lor.

Cartea d-lui A.V.Millo e mai puțin voluminoasă, cestiuni demografice nu sînt atinse aci, dar s-arată clar și după o zilnică esperiență efectul dezastruos pe care l-au avut legile nouă și organizația liberală asupra populațiunilor noastre rurale.[…]

Fără îndoială, sărăcia e un izvor de rele fizice și morale, dar e tot atît de adevărat că relele morale sînt la rîndul lor cauze ale decadenței economice. Într-o țară în care religia și curăția moravurilor au fost înlăturate prin epicureism și sibaritism, în care conștiința de drept și de nedrept, de bine și rău sunt zilnic jignite prin ridicarea socială a unei păture de oameni neonești, în care nepăsarea a ajuns a admira pe oamenii de nimic, însă abili, spiritul public caută în zadar un razim contra corupțiunii. Departe de-a găsi undeva acel reazim, el e din contră atras în vârtejul general și ajunge a crede că legile morale, uniforme pentru toate popoarele, sînt vorbe goale cari se pretextează din gură, dar pe cari nu le crede nimenea.[…]

Prin ignorarea laturei educative a școalei, bisericei, a vieții de stat, am ajuns a face dintr-o țară înzestrată cu atît de multe condiții de dezvoltare sănătoasă, această Americă dunăreană, în care totul e atins de morbiditate. Dacă starea materială a populațiunilor noastre e rea, cea morală e aproape și mai rea. Cu toate aceste amîndouă sînt într-o strînsă legătură și merită o egală atenție și egală solicititudine.”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *