EDITORIAL. Cum oprim „iarna demografică”? .

         Reciteam astăzi un articol-program al domnului prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, privind corijarea direcției spre care se îndreaptă țara noastră. Un aspect pe care mi-aș dori să îl dezvolt în cele ce urmează se referă la revigorarea potențialului biologic al României.

Analiza oricărui sistem social, fie că se realizează în manieră sincronică sau diacronică, transversală sau longitudinală, presupune identificarea disfuncțiilor din cadrul acestuia, a structurilor sociale aferente, a cauzelor care au generat aceste disfuncționalități, a efectelor pe care acestea le generează asupra celorlalte structuri interconectate ale sistemului, precum și a soluțiilor viabile pentru soluționarea acestor disfuncționalități. Dacă ne raportăm la funcțiile biologice, principala structură responsabilă pentru supraviețuirea și reproducerea întregului sistem social, este, indubitabil, familia. Slăbirea acestei instituții și modificarea regimului său de funcționare antrenează consecințe nefaste asupra întregului sistem social: scăderea demografică, transmiterea fragmentară a culturii, integrarea socială și morală redusă a descendenților, creșterea actelor infracționale, abandonul școlar, dificultăți de finanțare a sistemului de pensii etc.

Emile Durkheim afirma că, înainte de a analiza o instituție socială, un grup social sau orice fapt social, ca să folosim sintagma consacrată de sociologul francez, trebuie să pornim de la definirea respectivului concept. Familia este și trebuie să rămână principala instanță socializatoare. Ne naștem în familie, învățăm cum să ne comportăm în societate și suntem pregătiți să dobândim anumite statusuri și să exercităm anumite roluri ca membri ai grupului familial. Căsătoria nu este un „contract social” sau „juridic”, așa cum se afirmă adesea. Căsătoria este nici mai mult nici mai puțin decât o instituție socială care stă ca fundament pentru o alta – familia. Căsătoria consfințește apariția unei noi familii și este sancționată în cadrul comunității prin ceremonialuri specifice. Ca orice instituție, ea presupune anumite: valori (respect, dragoste, încredere reciprocă etc.), norme (partenerii trebuie să fie majori, să nu mai fie căsătoriți în același timp, să fie de sex diferit etc.), scopuri și obiective – dintre care principalul scop este nașterea și creșterea copiilor. Reafirmarea acestor realități, chiar și în legea fundamentală a statului român, cred că reprezintă un prim pas spre revigorarea acestei instituții, și pentru evitarea redefinirii ei de diferite grupuri de interes, în conformitate cu propriile lor criterii ideologice.

Pe lângă dimensiunea epistemologică, care vizează definirea clară a conceptelor, o a doua dimensiune care trebuie luată în calcul este, în opinia mea, cea social-economică. Statul trebuie să intervină pentru a promova și proteja familia, dar și pentru a susține nașterea și creșterea copiilor într-un climat psiho-social favorabil. În această direcție, în articolul citat anterior ne sunt propuse o serie de măsuri: “asigurarea de locuințe pentru tineri și acordarea de sprijin pentru creșterea copiilor (exemplu: 2000 de euro anual la primul copil, 3000 de euro la cel de-al doilea, 4000 de euro la cel de-al treilea etc – până la vârsta majoratului ori până la angajarea în muncă); Diminuare a mortalității, prin îmbunătățirea calității vieții; Reconstrucție morală a societății, prin educație, muncă, solidaritate, patriotism și comportament civic.”. La toate acestea s-ar mai putea adăuga consilierea medicală și psihologică gratuită pentru femeile însărcinate, înființarea unor instituții profesionale și acreditate de bone, creșterea fondurilor alocate pentru bursele școlare, în cazul copiilor care provin din familii defavorizate. Încurajarea protecției sociale a familiilor, conceperea unor proiecte sociale viabile pentru acestea, încurajarea ONG-urilor pentru copii cu handicap, protecția femeilor agresate, ajutarea familiilor nevoiașe – toate acestea trebuie să fie prioritare pentru orice strategie pe termen lung. Niciodată nu sunt suficient de mulţi banii pe care statul trebuie să îi investească în familie şi în viitor. De asemenea, trebuie susținute și promovate acțiunile filantropice ale cultelor religioase, indiferent de confesiune, acestea din urmă bucurându-se de o largă acoperire și autoritate inclusiv la nivelul comunităților rurale. Mai mult, încurajarea tinerelor familii din mediul rural să își deschidă o afacere locală (fermă, potgrorie etc) trebuie să aibă prioritate în fața încurajării migrației către marile orașe și, cu atât mai puțin, către țările foarte dezvoltate. Statul ar trebui să simplifice procedurile pentru adopție, să acordă facilități fiscale cuplurilor care doresc să adopte. Ar trebui să se dezvolte cultura asistenței sociale, atât de prost înțeleasă de decidenții politici din ultimii ani. Un alt sector în care intervenția statului trebuie să își facă simțită prezența vizează familiile în cadrul cărora sunt încurajate actele infracționale. Părinții ai căror copii sunt folosiți pentru a practica cerșetoria, furtul sau alte comportamente delincvente ar trebui decăzuți din drepturi.

Măsurile sociale și economice nu vor avea, însă, efectul scontat, dacă nu sunt dublate de redarea prestigiului social al instituției familiei. Cauza care a stat la disoluția acestei instituții nu a fost una socială, economică sau politică, ci una preponderent ideologică, ce a reprezentat variabila-cauză în raport cu toate celelalte. Promovarea individualismului, a binelui individual în defavoarea binelui colectiv, prezentarea familiei drept o instituție vetustă, autoritaristă au constituit doar câțiva dintre pilonii revoluției culturale din anii ’60, care acum își consumă efectele. Răspunsul nu ar trebui să fie unul ideologic sau propagandistic. Eșecul unor măsuri precum interzicerea avortului, interzicerea relațiilor între persoanele de același sex, taxa pe celibat și alte asemenea politici extreme este evident. Ele nu vor rezolva niciodată fondul problemei și nu trebuie să reprezinte nicio clipă o alternativă. În schimb, promovarea unor modele familiale dezirabile în mass-media, sărbători laice dedicate familiei, promovarea și protejarea statusului femeii gravide, prin administrarea unor sancțiuni penale mult mai severe în cazul agresiunilor îndreptate împotriva acesteia, prezentarea instituției familiei într-o manieră dezirabilă în manualele școlare, pot reprezenta soluții concrete pentru reabilitarea acesteia.

În concluzie, cred că regenerarea biologică trebuie să înceapă cu regenerarea instituției familiei, prin protejarea acesteia de potențiale redefiniri ideologice, asigurarea cadrului social și economic adecvat pentru ca aceasta să-și poată realiza pe deplin funcțiile, și încurajarea nașterii de copii prin măsuri specifice. Statul trebuie să evite cele două capcane posibile – elaborarea unor politici extremiste, sub apanajul protejării familiei, și ingerința în viața privată a indivizilor, cu aceeași justificare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *