Dumnezeu înseamnă Iubirea adresată tuturor oamenilor pe care-i cheamă la viaţa cea veşnică

În Duminica a 13-a după Rusalii, avem Pericopa Evanghelică ce ne istoriseşte despre «Pilda lucrătorilor celor răi», (Sf. Ev. Matei 21,33-44; Ap. I Corinteni 16, 13-24), o parabolă prin care Mântuitorul Iisus Hristos arată că El este piatra cea din capul unghiului de care depinde mântuirea sau pieirea oamenilor, de aceea, putem spune că Pilda aceasta are şi un conţinut profetic, întrucât, la câteva zile după ce a rostit-o în faţa mulţimii, Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, a dovedit că El Însuşi este fiul stăpânului pe care l-au omorât lucrătorii din vie, adică, arhiereii, fariseii şi cărturarii, cei care au înţeles că Mântuitorul se referee atunci, chiar la ei, fiindcă Dumnezeu a făcut din poporul evreu un popor pe care l-a ales dintre celelalte popoare şi i-a dat Legea lui Moise, cu multe principii sau reguli religioase, morale şi cultice, pentru a-l ajuta să-şi păstreze identitatea sa, deoarece avea de împlinit o misiune sfântă, mai ales că teascul din vie simbolizează viaţa spirituală a poporului ales, iar turnul de pază este simbolul templului din Ierusalim, via cea plină de rod reprezentând poporul în care Dumnezeu era prezent în mod deosebit, pentru că preînchipuia pe Mesia – Hristos. În esenţă, deci, Pilda detaliază una dintre cele mai cutremurătoare sentinţe care au fost rostite de către Mântuitorul Iisus Hristos, adresată celor care în mod voit liber şi direct au refuzat iubirea Lui Dumnezeu adresată tuturor oamenilor pe care-i cheamă spre viaţa cea veşnică.

«Ascultaţi pilda aceasta: era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie»

În adânca sa profunzime, Parabola care se citeşte în Duminica a 13-a după Rusalii abordează tema darului pe care Dumnezeu l-a făcut omului, fiindcă lumea, cu toate ale ei, a fost darul pe care Cel Atotputernic şi Preabun-Dăruitorul a binevoit să-l facă omului, cu toate că important este ca noi să sesizăm faptul că Cel Care dăruieşte în cazul de faţă este discret şi nu Se arată, ci, constituie o prezenţă care nu impune nimic omului, ci, îi propune Împărăţia Cerului. Aşadar, ne spune Sfântul Evanghelist Matei că «Zis-a Domnul: Ascultaţi pilda aceasta: era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie şi a împrejmuit-o cu gard; apoi a săpat într-însa teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit vremea roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători, ca să ia partea lui de roade; dar lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis pe alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi le-au făcut şi acelora tot aşa. La urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: se vor ruşina de fiul meu; însă lucrătorii viei, văzând pe fiul stăpânului, au zis între ei: acesta este moştenitorul, veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: pe cei răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele la vremea lor. Iisus le-a zis: n-aţi citit niciodată în Scripturi că piatra pe care au aruncat-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului? De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri. De aceea vă spun vouă că se va lua de la voi împărăţia lui Dumnezeu şi se va da neamului care va aduce roadele ei. Şi cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma; iar peste care va cădea ea, pe acela îl va spulbera». Încă de la început, pătrunderea miezului parabolei, ne îndreptăţeşte să realizăm faptul că Sfânta Evanghelie din Duminica a 13-a după Rusalii este plină de înţelesuri duhovniceşti, care se referă atât la istoria mântuirii neamului omenesc, cât şi la viaţa Bisericii noastre. Parabola sau pilda pe care ne-o prezintă în Evanghelia sa, Sf. Ev. Matei, se referă la Legea Veche, la Vechiul Testament, iar via pe care stăpânul o sădeşte, o împrejmuieşte cu gard, o înzestrează cu un teasc şi cu un turn de veghe şi de apărare – toate reprezintă lucrarea mântuitoare a Lui Dumnezeu, Stăpânul lumii. Lucrătorii angajaţi ca să lucreze în vie sunt slujitorii Legii celei Vechi, care erau regi, arhierei sau mari preoţi şi învăţători de Lege. Prin urmare, Evanghelia ne mai spune că după ce a sădit via, a împrejmuit-o, a săpat teasc în ea şi a zidit turn, adică a lăsat via lucrătorilor într-o stare de organizare funcţională, cum se spune, stăpânul viei a plecat departe şi a lăsat destui lucrători în vie să o păzească şi să o cultive pentru a o face roditoare, iar plecarea stăpânului, undeva departe, are aici înţelesul duhovnicesc de libertate multă dăruită lucrătorilor. Să mai reţinem faptul că via cea aleasă a fost un loc necultivat, a fost un ogor înţelenit, plin de pietre, de ierburi sălbatice, de spini şi de şerpi, fiindcă nimeni nu avusese grijă de el, nu luase aminte la el. Dar, cineva ştia că sub pietre şi spini se ascunde un pământ ales şi că atunci când acesta avea să fie eliberat de paragină, va fi o vie aleasă. Aşadar, stăpânul a cumpărat acest loc înţelenit şi a început să-l lucreze, a ars spinii, a scos pietrele, l-a curăţat de ierburile sălbatice, l-a săpat adânc, a adus viţă de vie şi a sădit-o, apoi a îngrădit locul cu gard din toate părţile, ca să nu poată intra hoţii şi animalele, a săpat un teasc, a construit un turn, unde să stea străjerii şi de acolo să urmărească ceea ce se întâmplă în toată via până dincolo de ea. Omul acesta îşi iubea via şi se îngrijea de toate ale ei, fiindcă voia să fie o vie unică, pe care a încredinţat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe. Dar, lucrătorii aceia nu erau oameni buni, ne le păsa de vie şi nu au îngrijit-o, aşa cum se cuvenea. Credeau că sunt necontrolaţi şi că proprietarul nu se va mai întoarce niciodată ca s-o vadă şi să le ceară socoteală. Dar, proprietarul şi-a trimis slujitorii ca să ia roadele, însă, lucrătorii cei răi nu le-au dat acestora nici un strugure, ba, mai mult, pe unii dintre slujitori i-au ucis, pe alţii i-au bătut, iar pe alţii i-au ucis cu pietre, după care proprietarul nu s-a mâniat, ci, a trimis alţi slujitori, dar şi aceştia au păţit la fel. În cele din urmă, stăpânul şi-a trimis chiar pe fiul său, însă, nici pe acesta nu l-au cinstit, ci, l-au scos afară din vie şi l-au omorât, fără să înţeleagă, întrucâtva, că Dumnezeu înseamnă Iubirea adresată tuturor oamenilor pe care-i cheamă la viaţa cea veşnică.

«De aceea împărăția cerurilor se va lua de la voi (de la evrei) și se va da neamului care va face roadele ei»

În concluzie, înțelesul direct sau propriu al parabolei, ne demonstrează faptul că sunt nenumărate acele împrejurări în care oamenii se arată nerecunoscători și răi unii față de alții, abuzând de încrederea ce li se acordă. De aceea, în asemănarea cu lucrătorii cei răi, Mântuitorul atrage atenția celor ce Îl ascultă că unii dintre ei se poartă la fel, iar în acest fel, îi rușinează pe cei care se știau că s-ar putea face vinovați de un astfel de păcat. În schimb, pe cei cinstiți și de ispravă, îi îndeamnă să se păzească de cei răi. Poate că ne întrebăm, după ce a sădit via, de ce a încredințat-o stăpânul unor lucrători pe care nu îi cunoştea? Pe lucrătorii din parabolă, Mântuitorul îi arată atât de răi, încât, fără să-și mai respecte angajamentele luate, aceştia voiau să pună mâna și pe partea cuvenită stăpânului viei, alungând și lovind cu pietre pe cei trimiși. Omul gospodar care a sădit via, îl preînchipuie pe Însuşi Dumnezeu, Care a făcut lumea, gardul cu care este împrejmuită via înseamnă legea pe care a dat-o Dumnezeu lumii pentru a fi ferită printr-însa de relele din afară, teascul reprezintă altarul pentru jertfă, iar Turnul de pază, locașul sfințit la care mergând omul și păzind legea Domnului, putea să fie în siguranță. Deci, lucrătorii în seama cărora a dat via să o lucreze, închipuiesc poporul evreu pe care-l alesese Dumnezeu pentru mântuirea lumii, ca să-i cerceteze și să-i întoarcă pe evrei de la rătăcirile și răutățile în care căzuseră, dar, evreii au uitat de învoiala făcută, pentru că fiind nerecunoscători și răi, ei și-au văzut numai de interesele lor meschine. Ca și stăpânul din parabolă, care a trimis și a doua oră slujitorii, Dumnezeu a ridicat totuși din nou profeți şi judecători, dar nici de aceștia n-au ascultat, după care, în sfârşit, Îl trimite pe Însuși Fiul Său Iisus Hristos, dar și pe El, evreii, fără să se rușineze, ca și lucrătorii aceia, l-au scos afară din cetate și l-au răstignit. Prin urmare, Dumnezeu i-a pierdut pe cei răi, tot cu răul, iar, ca și piatra din capul unghiului, care face legătura între pereții clădirii, așa și Mântuitorul leagă și întărește cu învățătura Sa, Legea cea veche cu Legea cea nouă. Privind asupra sensului general al parabolei, vedem cum Însuși Mântuitorul dă la sfârșit tâlcuirea trebuitoare în cuvintele: «De aceea împărăția cerurilor se va lua de la voi (de la evrei) și se va da neamului care va face roadele ei», adică, tuturor creștinilor de mai târziu, care, însă, trebuie să se păzească pentru a nu cădea în greșeala evreilor, nesocotind legea Evanghelică și poruncile Bisericii. Pentru că via este Biserica noastră Ortodoxă, îngrădită din toate părţile cu poruncile Domnului, cu dogmele, cu dumnezeieştile şi sfintele Canoane ale Sinoadelor Ecumenice şi locale, o sfântă Vie, care are ca teascuri, sfinte jertfelnice, unde se oferă Preacuratul Trup şi Cinstitul Sânge al Domnului Iisus Hristos, o minunată Vie cu turnuri, cu biserici, cu amvoane, cu înalte observatoare, de unde străjerii pot să vadă ceea ce se întâmplă, nu doar în vie, ci şi în întreaga lume şi să ia măsurile potrivite, o Vie înzestrată cu de toate, ca să poată aduce roadă aleasă şi toţi cei de astăzi şi cei dintotdeauna să înţelegem că Dumnezeu înseamnă Iubirea adresată tuturor oamenilor, pe care-i cheamă la viaţa cea veşnică!

Prof. Vasile GOGONEA

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *