Dumitru Iliescu, fost şef SPP: Alegerile prezidențiale din 2009 au fost fraudate.

Select FilesFostul șef al SPP, Dumitru Iliescu, a declarat marți, 13 iunie a.c., la Comisia parlamentară de anchetă pentru prezidențialele 2009, că aceste alegeri au fost fraudate  cu complicitatea unei părţi din conducerea SRI, Mircea Geoană fiind cel care a ieșit de fapt președinte.

Dumitru Iliescu a susținut, în context, că l-a avertizat pe fostul șef al SRI George Maior asupra faptului că Florian Coldea începuse să deruleze dincolo de limitele normale acțiuni în zona politicului.

 

„Vreau să fie foarte bine înțeles că nu în ansamblul său SRI a fost implicat în aceste aspecte frauduloase, ci o parte din acest serviciu, în special conducerea SRI și câțiva ofițeri pe care i-au folosit, ceilalți executând ordine pe care le-au primit. Structurile de securitate națională sunt foarte necesare statului român. (…) Vizavi de implicarea structurilor de forță, în special a SRI, în zona politică și obținerea controlului asupra deciziilor politice, informații am avut încă din 2006, imediat după preluarea interimatului dlui Coldea la conducerea SRI. Iar în momentul în care dl Maior a fost desemnat sau se intenționa propunerea dumnealui ca director al SRI, am avut o discuție cu domnia sa, înainte de a merge la președintele Băsescu, am fost apelat de domnia sa, eram acasă, l-am primit la mine, însă în același timp l-am invitat și pe generalul Marin Ionel care era adjunctul directorului SRI în funcție, pentru că bănuiam care este conținutul dialogului”, a detaliat Dumitru Iliescu, citat de AGERPRES.

El a spus că nu va reda conținutul discuției cu George Maior, pentru că nu este corect, dar a arătat că i-a făcut acestuia “mai multe recomandări”.

„Având în vedere faptul că aflasem că dl Coldea începuse să deruleze, dincolo de limitele normale, acțiuni în zona politicului, i-am recomandat dlui Maior ca toate structurile care normal trebuiau să fie în subordinea directorului SRI, conform legii și conform regulamentului propriu de organizare și funcționare, să fie trecute în subordinea domniei sale în momentul în care preia conducerea SRI, să nu le lase în subordinea lui Coldea. Și a doua recomandare a fost aceea că este normal, ca director al SRI, să pună la dispoziția președintelui României toate informațiile necesare pentru ca acesta să își poată exercita atribuțiile prevăzute de funcția supremă, dar să nu treacă cu bagaje cu tot pe vaporul dlui Băsescu. Din păcate, dl Maior, în momentul în care a ajuns la conducerea SRI, a făcut exact pe invers, a lăsat toate aceste structuri în subordinea lui Coldea, dându-i o forță foarte mare, (…) și doi — a trecut cu bagaje cu tot în tabăra dlui Băsescu, afectând în acest mod echidistanța SRI”, a susținut Dumitru Iliescu.

Ulterior, după cum a povestit el, „lucrurile s-au derulat așa cum au fost prognozate”. „S-au implicat prin crearea unui portofoliu de persoane pe care le promovezi în funcțiile de conducere la nivelul formațiunilor politice, impunerea unor lideri la nivel central și local și de asemenea controlul asupra unor autorități publice. Adică această chestiune s-a derulat nu numai de formațiunile politice, ci și de autoritățile publice constituționale, inclusiv Parlament, Guvern, membrii Guvernului, unii dintre ei propuși sau numiți la propunerea SRI. Pe cei care nu trebuiau să ajungă în Guvern se găseau imediat mape profesionale, se făceau mape profesionale pe baza informațiilor acumulate la compartimentele de analiză și sinteză sau în arhivă, cum este arhiva SRI, arhiva lui 962, DGIPI, arhiva de la SIPA și așa mai departe”, a afirmat Iliescu.

De asemenea, a susținut el, „s-a încercat un oarecare control asupra judecătorilor CCR”. „Și vă aduceți aminte de etapa aceea cu bilețelele făcute de dl Coldea vizavi de 3 judecători de la CCR. Acele bilețele, în final, au ajuns la mine, eu le-am trimis comisiei comune de apărare. (…) În același timp, s-au derulat acțiuni pentru fidelizarea unor conducători ai instituțiilor la nivel local, și mă refer la primari. (…) O altă acțiune, la fel de dăunătoare, și care a viciat foarte mult ceea ce noi numim democrația în România a fost crearea unui portofoliu de magistrați, procurori, judecători care să răspundă pozitiv la solicitările SRI”, a mai afirmat fostul șef al SPP.

Potrivit acestuia, ceea ce s-a întâmplat în 2009 „s-a întâmplat și în 2014 — s-a făcut un plan prin care se prevedea destabilizarea PSD, cu arestări, cu cercetări”, plan de care a fost informat și ministrul Apărării din acea perioadă Mircea Dușa. „Domnia sa mi-a spus că știe despre plan în amănunțime. (…) În această acțiune era inclus și actualul președinte al României, dl Klaus Iohannis. N-a avut niciun fel de culpă în acest sens, nu are niciun fel de tangență cu această chestiune, era pus pentru a putea astupa reprezentantul PSD să ajungă în funcția supremă, să fie promovată o altă persoană cu care se poate face o înțelegere din partea dlui Băsescu, pentru că era greu cu dl Ponta să se înțeleagă, așa se considera în momentul respectiv. De aici, vizavi de cele prezentate și vizavi de informațiile care au sosit în acea perioadă, am avut și am certitudinea sută la sută că alegerile din 2009 au fost fraudate, iar această acțiune complexă a fost coordonată de dl Coldea împreună cu dl Maior. Așa au venit informațiile la mine”, a mai susținut Dumitru Iliescu.

La acest punct al depoziției sale, Dumitru Iliescu a arătat că a aflat ulterior de o întâlnire a șefilor structurilor de forță la Gabriel Oprea acasă și a denunțat faptul că „alegerile prezidențiale din 2009 au fost fraudate”. „Și, în momentul în care a apărut materialul publicat de Dan Andronic, am văzut că de fapt informația respectivă era confirmată și de cineva care fusese în interior. Deși acolo s-a spus că a fost o activitate privată, având în vedere persoanele care au participat acolo și ce s-a derulat acolo, nu a fost o activitate privată de genul celor pe care le-au menționat cei care au fost acolo și au venit și în fața comisiei. Informațiile noastre sunt că s-au coordonat acțiunile pentru punerea în aplicare a planului de fraudare a alegerilor. Sunt convins că dl Geoană a ieșit președintele României, dar, prin vicierea masivă a votului românilor, s-a întors votul în favoarea dlui Băsescu”, a mai susținut fostul șef al SPP.

AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *