Dragnea: Situația Olguței Vasilescu este chiar șocantă

‘Ne-a afectat foarte mult uman. Olguța este o colegă foarte apreciată în partid și are foarte mulți prieteni în partid. A fost chiar șocant. Trebuie să recunosc că este o preocupare serioasă în rândul candidaților și cred că nu numai în rândul PSD-iștilor, generată de riscurile unei neînțelegeri sau înțelegeri greșite a legislației’, a declarat Dragnea.

Dragnea a mai spus că situația Olguței Vasilescu este o lovitură pentru PSD, dar că, în general, se abține să comenteze motivările și acuzațiile.

‘Trebuie să recunosc, până la urmă, asta e viața, îmi asum niște riscuri când fac declarații publice. Sigur că există îngrijorare. (…) O să generăm discuții serioase, deschise, transparente cu colegii de partid și din alte partide, pentru că nu e problemă de unul sau altul. Categoric este o lovitură pentru PSD, dar așa cum am mai spus-o mergem înainte. Până la urmă, ce nu te omoară, te întărește. Sigur, avem regrete foarte mari, supărări foarte mari, dar în viață se întâmplă astfel de lucruri’, a completat Dragnea.

În context, Dragnea a spus că va propune realizarea unui ghid cu trebuie și ce nu trebuie să facă un candidat în condițiile în care ‘legislația nu este foarte clară’, pentru că oamenii sunt foarte preocupați de acest subiect.

‘De asta am anunțat astăzi că vreau să realizăm o listă de lucruri care să nu se facă, care să fie siguri că nu le face un candidat, ca să nu poată fi interpretate, pentru că, din păcate, sunt din ce în ce mai mulți care spun că legislația nu este foarte clară. Încercăm să facem un fel de ghid, pentru că, sincer, oamenii sunt foarte preocupați. Este și legislația nouă în ceea ce privește finanțarea partidelor. Rigoarea este foarte mare, e bună legea’, a spus Dragnea.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, și președintele executiv PSD, Valeriu Zgonea, au participat joi, la Brăila, la conferința de lansare a candidaților PSD pentru primăriile din municipiul și județ.

AGERPRES