Donald Trump a semnat ordinul pentru construirea unui zid la granița cu Mexicul

Președintele american Donald Trump a semnat miercuri directivele pentru construcția unui zid la granița Statelor Unite cu Mexicul, informează Reuters, citat de Agerpres. Șeful Casei Albe a decis și măsuri împotriva orașelor care adăpostesc imigranți ilegali.

În timpul unei vizite la Departamentul pentru Securitate Internă, Trump a semnat două ordine executive. Unul dintre acestea se referă la zidul de-a lungul celor aproximativ 3200 de kilometri de graniță cu Mexicul, iar celălalt taie finanțarea federală pentru municipalitățile și statele așa-numite „sanctuare” pentru imigranți. În astfel de orașe — de exemplu, în San Francisco — oficialitățile locale, adesea democrate, refuză să coopereze cu cele federale în acțiunile împotriva imigranților.

Într-un interviu difuzat vineri de televiziunea ABC News, Trump afirmase că lucrările la zidul de la frontieră vor începe în următoarele șase luni, iar planificarea acestora imediat. El a reafirmat că Mexicul va rambursa Statelor Unite „sută la sută” din costuri.

În următoarele zile, președintele urmează probabil să ia și alte decizii în vederea limitării imigrației ilegale, anunță Reuters. Printre acestea s-ar putea număra restricționarea primirii de refugiați și blocarea acordării vizelor pentru cetățenii din mai multe țări cu populație majoritar musulmană din Orientul Mijlociu și nordul Africii, printre care Siria, Sudan, Somalia, Irak, Iran, Libia și Yemen.