“Dolju-n bucate” la Casa Universitarilor!

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj organizează luni, 15 mai 2017, evenimentul “Dolju-n bucate” în colaborare cu Universitatea din Craiova, la Casa Universitarilor, între orele 11:30 – 13:30, cu sprijinul Facultăților de Litere și Horticultură. Au confirmat participarea cu bucate tradiționale localitățile: Bârca, Dăbuleni, Calafat, Ghidici, Izvoare, Giurgița, Grecești, Forumul de Prietenie Româno – Macedonean din Băilești și Asociația Vlahilor din Bulgaria. Viață evenimentului vor mai da jocurile și cântecele bătrânești. Alături de noi și de studenți vor fi membri ai Ansamblurilor folclorice Rozele Calafatului, Rapsozii Desnățuiului (Giurgița) și Hora Desnățuiului (Bârca), solistul Liviu Olteanu (masterand al Facultății de Litere). Masa Oltenia-n bucate va fi pregătită de studenți de la Litere și Horticultură.

Vor expune: Rodica și Viorel Dîlganu din Craiova (cu obiecte decorative din lemn), Anca Dumitrescu – atelierul “Covorul oltenesc” din comuna doljeană Măceșu de Jos, cooperativa “Altița Dăbuleniului”, Liliana Dobrițoiu, Corina Matei – cu obiecte din pănuși.

Este un bun prilej pentru a stabili o trainică legătură culturală între comunităţile rurale şi o ocazie extraordinară de a pune în valoare bucătăria tradiţională a judeţului Dolj, născută din sărăcia şi lipsurile bunilor şi străbunilor noştri, dar atât de diversă şi de gustoasă, încât îşi merită locul în galeria bucatelor care întregesc tabloul culinar tradiţional românesc.

Proiectul „Dolju-n bucate” a implicat îndeosebi comunitatea locală, cetăţenii fiind primii susţinători ai acestuia. În anul 2015, evenimentul de amploare s-a desfăşurat în holul central al Universităţii din Craiova, alături de zeci de studenţi voluntari şi localnici şi de reprezentanţi ai instituţiilor de cultură sau administrative din Dăbuleni, Bârca, Giurgiţa, Calafat, Pieleşti.

“Dolju-n bucate” este un proiect iniţiat în anul 2014, de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, ca o călătorie prin viaţa satului tradiţional doljean, ilustrată prin diversitate culinară şi poveştile protagoniştilor care refac tabloul reunirii familiei ţăranului autentic în jurul mesei, la care fiecare îşi spune bucuriile sau necazurile. Proiectul a fost demarat alături de localitatea Dăbuleni, care a facilitat realizarea unei filmări într-o bucătărie conservată ca acum acum aproape 100 de ani, cu protagoniste vârstnice care au povestit şi gătit la vatră. De asemenea, fotografiile făcute la acel moment au constituit şi prima expoziţie “La vatra cu bucate ca-n poveşti”. Deja oraşul Dăbuleni şi-a trecut în palmaresul cultural mai multe episoade “Dolju-n bucate”, în care gospodinele au gătit aşa cum făceau bătrânele lor, folosindu-se doar de ce aveau pe lângă casă.

Un alt exemplu extraordinar de implicare a comunităţii şi de asumare a îmbunătăţirii imaginii acesteia prin promovarea faptelor de cultură tradiţională este comuna Bârca. În repetate rânduri, atât în Craiova (La Galeriile Cromatic, dar şi la Universitatea din Craiova), precum şi în comună, oamenii au putut gusta pâinea minţită, raci umpluţi, salată de vinete cu puţin usturoi şi ţelină, murături, turtă coaptă, gogoşi şi multe alte bucate alese, pregătite cu suflet şi pricepere de gospodine din Bârca, precum și bucate bulgărești.

Alte importante momente „Dolju-n bucate” s-au organizat în colaborare cu localitățile Pielești, Calafat, Băilești, Urzicuţa, Ghidici, Maglavit, Desa, Giurgița, Izvoare, precum şi cu Asociaţia Vlahilor din Bulgaria.

Eveniment: https://www.facebook.com/events/733558240148764/?notif_t=event_calendar_create&notif_id=1494573028435970

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *