DOLJ: Au pus corturile de nuntă în drum şi s-au ales cu dosare penale

Un bărbat din comuna Işalniţa şi altul din comuna Almăj s-au ales cu dosare penale după ce au instalat corturile de nuntă în drum pe motiv că au împiedicat circulaţia celorlaţi participant la trafic.

Potrivit IPJ Dolj, în data de 18.08.2017, ora 17.00, efective din cadrul Biroului Rutier Craiova s-au sesizat din oficiu despre săvârșirea infracțiunii de „Așezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulația pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranța circulației ori se aduce atingere dreptului la libera circulație a celorlalți participanți la trafic”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal. Oamenii legii au constatat că D. Iulian, din comuna Ișalnița, județul Dolj, a montat pe strada Mihai Viteazul din localitate, un cort de evenimente având dimensiunile de 12,70 m. X 7,80 m. X 2,60 m, împiedicând astfel circulația pe strada Mihai Viteazul, din comuna Ișalnița, județul Dolj, pe sectorul de drum public cuprins între strada Mihai Eminescu și Aleea Gării, punând în pericol siguranța circulației și libera circulație a celorlalți participanți la trafic.

De asemenea, în aceeași zi, în jurul orei 22.00 , D. Niculin Lucian, din comuna Almăj, sat Bogea, județul Dolj, a montat pe drumul comunal DC 122, un cort de evenimente având dimensiunile de 25 m. x 7,30 m., împiedicând astfel circulația pe drumul comunal DC 122 din comuna Almăj, sat Șitoaia, județul Dolj, pe o distanță de 115 m., punând astfel în pericol siguranța și libera circulație a celorlalți participanți la trafic.

“În ambele cazuri, polițiști rutieri au întocmit pe numele celor doi bărbați dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Așezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulația pe drumul public, dacă se pune în pericol siguranța circulației ori se aduce atingere dreptului la libera circulație a celorlalți participanți la trafic”, urmând ca la finalizarea cercetărilor dosarul penal să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere legală “, afirmă IPJ Dolj.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *