Decizie definitivă. Câți ani de închisoare au primit stăpânii de sclavi de la Berevoești.

Cinci dintre membrii grupului infracţional descoperit de către procurorii DIICOT la Berevoeşti, în judeţul Argeş, au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiunea de trafic de persoane, aceştia primind pedepse cuprinse între trei ani şi cinci ani şi patru luni de detenţie. Alte persoane acuzate de aceeaşi infracţiune sunt în continuare judecate într-un alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Argeş.

Judecătorii Curţii de Apel Piteşti i-au condamnat definitiv pe cinci dintre membrii grupului infracţional descoperit la Berevoeşti, în judeţul Argeş, unde mai mulţi bărbaţi şi femei înrudiţi între ei au exploatat mai multe persoane, între care şi minori, pe care le ţineau sclave şi pe care anchetatorii le-au găsit legate cu lanţuri, în toamna anului trecut, scrie News.ro.

Astfel, patru bărbaţi şi o femeie au primit pedepse cuprinse între trei ani de detenţie şi cinci ani şi patru luni de detenţie pentru infracţiuni de trafic de persoane şi constituirea unui grup infracţional organizat. Cea mai mare pedeapsă, de cinci ani şi patru luni de închisoare, a primit-o un bărbat care are antecedente penale, iar pedeapsa cea mai mică a fost aplciată unei femei fără antecedente penale.

Prin sentinţa definitivă pronunţată săptămâna aceasta, magistraţii Curţii de Apel Piteşti au menţinut soluţia dată în luna martie de Tribunalul Piteşti.

Judecătorii au decis de asemenea ca trei dintre cei exploataţi de către cei cinci condamnaţi să primească de la aceştia sume de 10.000 de lei, 11.000 de lei, respectiv 15.000 de lei ca daune morale, deşi au cerut daune de 200.000 de lei.

Totodată, fiecare dintre cei cinci condamnaţi trebuie să plătească 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat reprezintând  cheltuieli de la urmărirea penală. Cu toţii au fost reprezentaţi de-a lungul procesului de un avocat din oficiu, al cărui onorariu va fi plătit  din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.

În paralel, un alt dosar în care sunt inculpaţi alţi membri ai aceluiaşi grup infracţional, pentru aceleaşi fapte, se judecă la Tribunalul Argeş.

În luna iulie a anului trecut, procurorii DIICOT Piteşti, împreună cu poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti şi Craiova, au făcut 40 de percheziţii în comuna Berevoeşti, satul Gămăceşti, din judeţul Argeş, pentru destructurarea mai multor grupuri infracţionale organizate specializate în infracţiunde trafic de persoane şi trafic de minori.

Persoanele vizate în acest caz au fost inculpate sub acuzaţia că, începând cu anul 2008 şi până în prezent, au constituit mai multe grupuri infracţionale organizate structurate pe baza relaţiilor de familie, care au recrutat aproximativ 40 de persoane minore şi majore prin constrangere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea le-au exploatat supunându-le la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat.

Printre victime se numără copii, dar şi persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice ori cu situaţii materiale precare care au fost forţate să muncească sau să practice cerşetoria, „prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate”, arăta DIICOT.

Victimele erau ţinute într-o continuă stare de teroare. Exploatatorii le băteau, le ameninţau, le ţineau fără hrană şi le supuneau unor tratamente umilitoare.

Cinci persoane, între care doi copii, exploatate de către membrii grupărilor din Berevoeşti, judeţul Argeş, au fost găsite de poliţişti legate cu lanţuri. De asemenea, în urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat aproape 230.000 de lei, jumătate de kilogram de aur, maşini şi drujbe.

Potrivit unor surse judiciare, suspecţii din acest dosar, rude între ei, îşi recrutau victimele în diverse moduri. În unele situaţii, ei le promiteau unor bărbaţi că îi angajează ca zilieri sau ca şoferi plătiţi cu 100 sau 200 de lei, plus masă şi cazare pentru fiecare cursă. Ulterior, acestora le erau luate actele, respectiv buletinul şi permisul de conducere, şi erau obligate să facă diverse munci, dar şi să cerşească în beneficiul exploatatorilor. Astfel, au fost identificaţi bărbaţi puşi să spele vase, rufe, să îngrijească animale, să facă grădinărit sau să cureţe fecalele din spatele casei, spaţiu folosit în loc de toaletă. În alte situaţii, suspecţii răpeau victimele de pe stradă.

Sursa