Cum am ajuns în Japonia? Din gândurile unui tânăr imigrant român ( I )

Curând după ce criticul de film Florian Potra a publicat Aurul Filmului (1984), făcându-l pe regizorul japonez Akira Kurosawa mai bine cunoscut românilor, la TVR-ul regimului comunist s-a difuzat într-o seară filmul Tronul Însângerat (Kumonosu-jō, 1957). Atunci am „vizitat” prima oară Japonia, prin televizorul nostru alb-negru din locuința noastră aflată în strada Brestei, Craiova. Ce am văzut nu mai pot să uit. Lumea japoneză mi-a produs o stare de curiozitate și atracție. Imediat m-am și dus să învăț karate de la faimosul sensei ing. Marcel Florescu care, deși preda pentru armată, primea și copii. Nu cred că am avut ocazia, pe atunci, sa mă antrenez în același timp cu Lia Olguța Vasilescu, dar sigur acum avem de povestit multe lucruri frumoase despre maestrul nostru.

Copiii din generația mea au învățat de la autoritățile comuniste ale vremii că uniformitatea este o virtute și, apoi, de la noile autorități, capitaliste, că tot globul e de drept al nostru, dacă putem ori știm să impresionăm cu ceva. După ce am luat o onorabilă diplomă de licență în România, fără prea mult efort financiar sau intelectual, eu și mulți colegi căutam noi orizonturi. Ei au plecat în Vest, eu în Est. A avea studii superioare făcute în Japonia mi se părea ceva impresionant la extrem. Curând am realizat ca voi da mult mai mult decât voi lua. O bursă de studii de la Ministerul Educației din Japonia nu îți permite să trăiești în Japonia cum trăiești în România. Dacă ai bursă, nu ai și slujbă; dacă nu ai și slujbă, banii nu ajung. Iar dacă destinul îți aduce în cale și perechea, și întemeiezi o familie, pierzi și bursa de studii. Studiile ți-ar folosi probabil să impresionezi neamurile, prietenii sau vecinii din România. Dar în Japonia, ca român, e greu să impresionezi. Când am ajuns în Japonia, diaspora românească era formată în mare parte din (foste) dansatoare, și, în mică parte, din oameni cu carte.

Japonezii care nu au auzit de România se pot orienta după Dracula. Cei care au auzit, știu despre Nicolae Ceașescu și despre Nadia Comăneci. Acest lucru însă nu este mai ciudat decât faptul că puțini japonezi știu de filmul Tronul Însângerat.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *