CNCD, precum Tribunalele Poporului de pe vremuri: Vasile Bănescu a fost judecat pentru acuzații de care nu fusese informat, iar dosarul apărării a fost făcut dispărut

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a fost supus unui adevărat rechizitoriu în timpul audierii sale la CNCD, relatează jurnalistul Cătălin Sturza.
Mai precis, pe lângă acuzațiile despre care ActiveNews a relatat deja, lui Vasile Bănescu i s-a mai imputat încă una: robia romilor!
„În timpul audierii a fost deschis un nou „caz”, despre care dl Bănescu nu fusese informat în prealabil. Pe scurt, acolo de pe loc, dl Bănescu a fost acuzat, printr-un lung rechizitoriu, de vechea robie a romilor; ca să poată supraviețui terorii impuse de Biserica Ortodoxă Română asupra lor, romii au început să facă de mici copii. De atunci s-ar trage „cutuma” lor, ca formă de supraviețuire în fața amenințării reprezentate de BOR. Iar dl Vasile Bănescu ar fi readus vechiul rasism orientat împotriva romilor – în calitate de purtător de cuvânt al BOR. Un giumbușluc logic care ne amintește de felul în care creștinii erau acuzați de revărsarea Tibrului, de secetă, foamete, ciumă și cutremur în timpul Prigoanei din primele secole. Acuzația este amuțitoare, în condițiile în care numeroase studii arată că și în rândul populației românești vârsta medie la care femeile aveau primul copil era, înainte și în preajma Celui De-al Doilea Război mondial, foarte scăzută. Străbunica mea, de pildă, care aparținea unei clase de țărani înstăriți (numiți „chiaburi” de comuniști), a avut primul copil la 14 ani, iar mai apoi a născut alți opt copii. Iar situația nu este deloc una izolată pentru generația ei. Or, acuzațiile vorbesc despre secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, când și românii, și romii se căsătoreau mult mai devreme, aveau copii mult mai devreme, și aveau copii mai mulți decât la începutul secolului al XXI-lea”, scrie Sturza într-un articol apărut pe siteul știripesurse.ro.
Pe lângă toate acestea, dosarul pe care Vasile Bănescu îl depusese în apărarea sa a fost dispărut.„ La întrebarea unuia dintre avocați despre absența inadmisibilă a acestor dosare, răspunsul obraznic a fost că „nu este treaba dlui Bănescu, ci a lor (a comisiei, n.m.)”. În schimb, se afla la dosar tot ce depuseseră petentele, chiar ulterior depunerii de dl Bănescu a apărării sale”, afirmă jurnalistul.

Din comisia de judecată au făcut parte doar două persoane, iar singurii martori admiși au fost două femei de etnie romă, care s-au declarat „ofensate” de afirmațiile lui Vasile Bănescu.

Sursa – Activenews

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *