Clădiri părăsite din Craiova (foto+video)

Ne-a atras, mai ales, gradul de dificultate al subiectului și ocazia de a explora locuri despre existența cărora doar auzisem, atât din oraș cât și din vecinătate.

 

      Cu toți am trecut probabil pe lângă clădiri abandonate și aflate într-un proces de degradare,  cărora nu li s-a mai găsit nicio utilitate. Unii dintre noi nu le-am acordat niciun interes și ne-am continuat periplul cotidian, iar alții am fost tentați să aflăm mai multe, să vedem în spatele zidurilor și șa devoalăm povestea pe care o ascund.  Același lucru l-au făcut și doi studenți de la facultatea de Științe Sociale din Craiova, Cristescu Teodor și Buță Mihai, care, plecând de la un proiect de antropologie vizuală propus la un seminar de la facultate, au ales să descopere și să imortalizeze câteva imobile părăsite, din localitate și din împrejurimi.

Primul obiectiv pe care l-au vizitat a fost fosta Grădiniță “Nicolae Romanescu”, apoi a urmat o încercare de a pătrunde în interiorul orfelinatului dezafectat de pe strada Sfinții Apostoli, fără succes însă, din cauza câinilor aflați în curtea acestuia. O altă locație trecută în agendă a fost conacul Poenaru din Malu Mare, unde au trebuit să manifeste o atenție sporită, deoarece podelele erau învechite și instabile. Pe de altă parte, fosta  sală de box de lângă stadionul Electroputere, aflată astăzi în stadiul de ruină le-a dat mai puține bătăi de cap și au putut să își îndeplinească obiectivul propus.

Aveam o părere destul de bună și ne doream să explorăm la rândul nostru clădiri și locuri părăsite. Nu ne-am așteptat să fie așa dificil dar nu putem spune că nivelul de dificultate ne-a schimbat părerea.

 

Cei doi tineri spun că i-a atras încă de la început faptul că aveau de-a face cu ceva neexplorat, obscur, adică locuri și clădiri părăsite. Nivelul de dificultate pe care nu îl anticipaseră anterior nu le-a schimbat părerea despre atractivitatea acestui subiect și de asemenea susțin că și-ar dori ca pe viitor să descopere noi locuri și clădiri părăsite.

 

Mai jos avem o serie de fotografii cu obiectivele vizitate de către cei doi studenți și un material video

                              Gradinița “Nicolae Romanescu”

 

                                   Orfelinatul de pe strada Sfinții apostoli

 

                                            Fosta  sală  de box

 

                               Conacul Poenaru din localitatea Malu Mare

 

Meterialul video:

Locuri parasite din Craiova

 

Autor: Scuipici.L