Cinci militari americani de la Deveselu, amendați de poliția craioveană

Şapte militari americani de la Baza din Deveselu au ajuns la poliţie în Craiova, după ce au fost implicaţi într-o dispută în plină stradă. Soldaţii au făcut scandal după o noapte petrecută într-un club din oraş şi a fost nevoie de intervenţia angajaţiilor din local şi a agenţilor de la ordine publică pentru a calma spiritele.

Șapte militari americani de la baza Deveselu au mers să petreacă sâmbătă seara într-un club de noapte din Craiova. După ce au consumat mai multe băuturi alcoolice, aceștia ar fi plecat din local fără să plătească. Agenții de pază au pornit pe urmele lor, i-au ajuns din urmă, după care a început cearta.

Un echipaj de poliție care trecea prin zonă a surprins scandalul și a intervenit.

Americanii au fost violenți și cu polițiștii care au încercat să aplaneze conflictul, așa că au fost încătușați, reținuți și conduși la audieri. Cinci dintre ei au primit amendă pentru tulburarea liniştii publice.

Incidentul a fost confirmat de reprezentanții marinei SUA care au spus că face subiectul unei anchete interne. Dintre cei cinci militari amendați, trei sunt ofițeri.

Sursa – Digi24

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *