CENTENAR 2018. PORTRET. TAKE IONESCU, „părintele” Partidului Conservator, a decedat în urma unui incident stupid

Take Ionescu (n. 13 octombrie 1858, Ploieşti – d. 21 iunie 1922, Roma), om politic, jurist, diplomat, s-a remarcat în viaţa politică prin calităţile sale de orator talentat şi a produs prima mare scindare a conservatorismului românesc, fondându-şi propriul partid. În perioada Vechiului Regat, Ionescu s-a remarcat îndeosebi în funcţia de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii publice şi ca ministru de Finanţe. Take Ionescu a fost exponentul cel mai autorizat al diplomaţiei româneşti în perioada imediat următoare Primului Război Mondial, de numele său legându-se crearea Micii Înţelegeri, o alianţă la nivel regional, care urmărea să creeze un climat de pace şi securitate în centrul şi sud-estul Europei. Ambiţionându-se să devină măcar o dată în viaţă şef de guvern, Take Ionescu a căzut victimă manevrelor politice din umbră ale lui Ion I. C. Brătianu.

Pe numele său de botez Dumitru Ion, Take Ionescu a fost fiul unui negustor de cereale din Ploieşti, Gheorghe Ion. Ulterior, tânărul Take şi-a adăugat la numele de familie sufixul escu, deoarece aşa era moda vremii. Şcoala primară o urmează în localitatea natală, iar studiile secundare la Liceul „Sf. Petru şi Pavel”, continuate la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti. Între 1875 – 1881, Take Ionescu urmează cursuri universitare la Paris, obţinând doctoratul în drept.

Activitate politică pe scurt

Ambiţia de a fi prim ministru

Ca om politic, Take Ionescu a avut o mare ambiţie. Aceea de a deveni şeful Consiliului de Miniştrii. La sugestia regelui Ferdinand I, pe 11 decembrie 1921, Take Ionescu şi-a dat demisia din fruntea Ministerului de Externe cauzând astfel o criză politică ce l-a determinat pe Alexandru Averescu să depună mandatul guvernului peste două zile. În aceste condiţii, şeful statului l-a numit pe Take Ionescu preşedinte al Consiliului de Miniştri. Guvernul său a primit însă un vot de blam în Parlament, iar Take Ionescu a fost nevoit să-şi depună mandatul la scurt timp de la învestire.

Ucis de stridii

Dezamăgit de votul de blam primit, politicianul a plecat în vacanţă, în vara anului 1922. În Italia, la Napoli, marele om politic nu şi-a găsit însă liniştea, ci sfârşitul. Afla în luna iunie într-un restaurant din Napoli, Take Ionescu nu refuză o porţie de stridii pe care o vânzătoare i-a oferit-o, se spune, insistent. Din cauza stridiilor infectate, i se declanşează o infecţie bacteriană a aortei. În ciuda eforturilor medicilor,Take Ionescu a murit în Italia, pe 22 iunie 1922, din cauza unei hemoragii interne. Felul în care a murit a stârnit suspiciuni privind o posibilă eliminare a sa de pe scena politică, pusă la cale de adversari. Mari semne de întrebare a ridicat faptul că vânzătoarea care i-a oferit lui Take Ionescu stridiile infectate nu a mai fost de găsit. Trupul neînsufleţit al politicianului a fost adus în ţară cu onoruri. Trenul mortuar a plecat de la Roma pe 24 iunie, iar la Bucureşti a fost întâmpinat de mii de români care au vrut să îi aducă un ultim omagiu marelui orator.Trupul lui Take Ionescu a fost aşezat în rotonda Ateneului Român. Politicianul a fost înmormântat la mănăstirea Sinaia, aşa cum ceruse în testament.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *