Cel mai mare faliment din industria asigurărilor din România: Astra

Rezultatele evaluării activelor și pasivelor au relevat, într-o primă etapă, un deficit de capital agregat de 356 milioane de euro, la patru societăți de asigurare: Astra, Carpatica, Euroins și EximAsig.

În primăvara acestui an, a avut loc prima etapă a programului la care au participat 13 societăți de asigurare, care dețineau cumulat o cotă de piață de peste 80%. Evaluarea s-a realizat pe baza situațiilor financiare existente la 30 iunie 2014, și a relevat, conform datelor anunțate de ASF în 15 iulie, că Astra, Carpatica, Euroins și EximAsig aveau un deficit de capital agregat de 1,6 miliarde de lei (aproximativ 356 milioane de euro), conform cadrului prudențial actual (Solvabilitate I).

În ceea ce privește regimul de supraveghere Solvabilitate II, care va intra în vigoare din 2016, rezultatele indicau faptul că sectorul de asigurări din România nu va fi suficient capitalizat. Astfel, doar o singură companie de asigurări din cele 13 supuse unor teste de stres de către ASF pe standardele Solvency II ar fi îndeplinit cerința de capital de solvabilitate (SCR), de peste 100% în cazul unei catastrofe naturale cu cutremur și doar trei în cazul unor inundații.

Evaluarea a fost realizată de către ASF, în cooperare cu Autoritatea Europeană pentru Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) și Comisia Europeană (CE), cu sprijinul a cinci firme internaționale de audit și al unei firme internaționale de consultanță, scopul fiind acela de a întări încrederea în sectorul asigurărilor din România.

Președintele ASF, Mișu Negrițoiu, a subliniat în cadrul unei conferințe de presă, că solvabilitatea asigurătorilor ar fi fost mai bună dacă evaluarea activelor și pasivelor acestora ar fi fost făcută “la zi”, în condițiile în care, între timp, unele societăți și-au majorat capitalul social.

Totodată, Remi Vrignaud, președintele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) și CEO Allianz-Țiriac Asigurări, a precizat că exercițiul de “stress test” realizat de către ASF reprezintă un proiect-pilot, bazat pe un scenariu de o severitate dusă la extrem, a cărui metodologie nu a mai fost niciodată testată sau calibrată pe nicio piață din Uniunea Europeană.

Acesta a adăugat că industria asigurărilor din România “poate face față cu succes și fără probleme” obligațiilor de plată în cazul unui eveniment catastrofal. “Capacitatea de despăgubire disponibilă membrilor UNSAR, prin protecțiile de reasigurare cumpărate pentru 2015, se ridică la peste 1,45 miliarde euro, cu aproape 60% peste simularea efectelor unui cutremur precum cel din 1977”, declara în iulie președintele UNSAR.

În ceea ce privește scumpirea tarifelor la asigurările de răspundere civilă auto (RCA), discuțiile au început încă din luna ianuarie a acestui an, când fostul ministrul al Finanțelor Publice, Darius Bogdan Vâlcov, a solicitat conducerii ASF să reanalizeze și să regândească sistemul RCA (asigurarea de răspundere civilă auto — n.r.) în privința tinerilor sub 25 de ani.

“Consider că actuala realitate este una care îi pune pe tineri în dificultatea de a plăti niște polițe RCA, care pot ajunge să fie chiar mai scumpe decât mașina pe care o conduc. Trebuie identificată o soluție pentru a nu pune presiune pe tineri. Sunt convins că marea parte a acestora nu își vor putea permite să plătească un RCA de peste 2.000 de lei”, declara la acea dată fostul ministru al Finanțelor.

Pe de altă parte, președintele ASF a promis că va face o analiză a asigurărilor RCA și va solicita recalcularea prețurilor la polițele RCA pentru tineri. Două zile mai târziu, deputatul liberal Mircea Dolha susținea că se impune rechemarea președintelui ASF în Parlament pentru a da explicații în legătură cu situația asigurărilor RCA. În opinia sa, erau politici “abuzive” ale marilor companii de asigurări care “fac legea” pe o piață care, teoretic, ar trebui să fie reglementată și supravegheată de către ASF, instituție care “nu își face treaba”.

La jumătatea lunii februarie, reprezentanții ASF anunțau că tarifele de primă RCA ar putea să nu mai fie modificate decât după minimum 6 luni, cu excepția indexărilor sau a modificărilor pe anumite categorii de riscuri. Vicepreședintele ASF, Mircea Ursache, explica, la acel moment, că există societăți de asigurare “cu probleme”, cele mai mari probleme fiind cele de cash flow “care se rezolvau prin RCA, nicidecum prin asigurările de casă sau Casco sau de viață”. Astfel, oficialul ASF sublinia că modificarea normei creează premisele ca societățile de asigurări să reducă RCA pentru tineri.

Tot la începutul anului, directorul general al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), Nicoleta Radu-Neacșu estima, pentru 2015, o creștere cu 10% a pieței polițelor de asigurare obligatorie pentru locuințe. Ea preciza că vânzările de polițe de asigurare obligatorie pentru locuințe nu depind în exclusivitate de PAID, motiv pentru care a solicitat ASF să modifice legea, astfel încât și PAID să emită asigurări obligatorii de locuință. “Suntem 100% dependenți de vânzările prin brokeri. Brokerii nu sunt foarte interesați de acest produs de asigurare deoarece comisionul este impus de lege și este foarte mic”, a explicat oficialul PAID.

Începând cu 9 iulie, au fost aduse modificări Legii 260/2008, privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, care au intrat în vigoare, acestea fiind publicate în Monitorul Oficial. Astfel, potrivit legii, orice proprietar de locuință care dorește să încheie o poliță facultativă trebuie mai întâi să dețină una obligatorie. De asemenea, printre noutăți se afla și faptul ca PAID va putea emite polițe.

În ceea ce privește tarifele RCA, Asociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) a solicitat Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare din România (UNSAR) modificarea algoritmului de calcul al primei RCA și a întocmirea unui set de propuneri care pot conduce la scăderea tarifelor. Reprezentanții ASSAI susțineau că algoritmul de calcul al primelor RCA era unul “profund injust, superficial și perimat”.

La finalul lunii februarie, ASF anunța deja că jumătate dintre societățile de asigurări autorizate să practice RCA au transmis notificări privind tarifele de primă RCA, care vizau în mare parte scăderea primelor pentru tineri.

Compania de consultanță KPMG Advisory SRL, administratorul special al societății Astra Asigurări, anunța în primăvara acestui an (19 martie) că a emis o nouă decizie de majorare a capitalului social al asigurătorului pentru suma de aproximativ 425 milioane lei, care urma să se desfășoare în trei etape. Planul de redresare al Astra, întocmit de KPMG Advisory SRL, a fost aprobat de ASF, pe 7 aprilie 2014, și prevedea ca măsură principală pentru restabilirea indicatorilor de prudențialitate majorarea capitalului social cu o sumă de până la 490 milioane lei pe o perioadă estimată inițial la aproximativ un an.

ASF hotărâse deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială a societății Astra în februarie 2014, numind firma de consultanță KPMG Advisory în calitate de administrator special.

Pe de altă parte, președintele ASF declara la o conferință de presă că banca de date a Astra Asigurări este vizitată de trei-patru, până la cinci investitori. Mișu Negrițoiu sublinia la acea dată că există soluții “de avarie”, în cazul în care majorarea de capital “nu se concretizează”, una dintre ele fiind Fondul de Garantare a Asiguraților. În ceea ce privește Carpatica Asigurări, președintele ASF a spus că “este cam aceeași situație ca la Astra”, dorindu-se atragerea investitorilor.

O lună mai târziu, Negrițoiu a precizat că rezerva Fondului de Garantare, de 900 milioane lei, va trebui cheltuită în cea mai mare parte dacă planul de supraveghere specială a companiei Astra Asigurări nu va reuși, iar investitorii interesați atunci de preluarea companiei de asigurări Astra erau “noi pe piață”.

Finalul lunii aprilie a venit cu un protest al șoferilor, reprezentanților service-urilor auto și transportatorilor, în fața Palatului Parlamentului, cei aproximativ 350 de protestatari cerând demiterea președintelui ASF, Mișu Negrițoiu, și legiferarea de urgență a Corpului Experților și Evaluatorilor Tehnici Independenți (CEETAR).

Proiectul de lege privind Fondul de Garantare a Asiguraților, postat în 12 mai pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, arăta că asigurații sau păgubiții unei companii de asigurări care intră în faliment vor primi despăgubiri în limita unui plafon de maximum 450.000 de lei.

Referitor la limitarea despăgubirilor acordate de Fond în cazul falimentului unei societăți de asigurări la 450.000 de lei (aproximativ 100.000 de euro), ASSAI a transmis, ulterior, un comunicat în care afirma că prevederea este împotriva intereselor asiguraților și păgubiților și încurajează firmele de asigurări să adopte soluția falimentului.

Tot în mai a fost aprobată norma privind comercializarea prin mijloace electronice a contractelor de asigurare, prin care se dorea o reglementare adecvată a vânzării produselor de asigurare în mediul online.

La finalul aceleiași luni, președintele ASF declara că planul de redresare al companiei Astra Asigurări se află în grafic, iar vicepreședintele ASF, Mircea Ursache, preciza în iunie că prospectul pentru a doua majorare de capital la compania Astra a fost aprobat și că aveau loc negocieri cu mai multe fonduri de investiții, între care unul chinez.

“Căutăm un investitor care să intre în capitalul social al societăților de asigurări cu pericol de a intra în faliment. În cazul concret al Astra, deja, am aprobat prospectul pentru a doua majorare de capital social, ceea ce va fi, dacă se va întâmpla, un semnal de salvare al companiei. (…) Sunt investitori interesați. Noi am lăsat camera de date deschisă. În aceste zile au loc și negocieri cu mai multe fonduri de investiții, între care unul chinez”, declara Mircea Ursache, la acea dată, într-o conferință de presă.

În cadrul conferinței de presă din 16 iulie, președintele ASF era optimist în ceea ce privește preluarea Astra, precizând că discuțiile cu investitorii erau “destul de avansate” și că existau “șanse bune” să fie rezolvată problema în vară sau, cel puțin, societatea “să intre într-un alt plan de redresare, cu un investitor strategic”.

Carmen Radu a fost desemnată președintele Fondului de Garantare a Asiguraților în ședința din 19 august, de către Consiliului de Administrație al ASF. Aceasta ocupase anterior funcția de director general și director general adjunct al societății Eureko Asigurări SA.

În 26 august, Consiliul ASF a solicitat intrarea în faliment a societății Astra Asigurări, care se afla în administrare specială, și a decis retragerea autorizației de funcționare. A doua etapă de majorare a capitalului social prevăzută de planul de redresare a Astra Asigurări s-a încheiat în 19 august, însă nu au fost înregistrate subscrieri de capital semnificative și nici nu au fost adresate solicitări de prelungire a procesului de majorare a capitalului social al societății de către investitorii interesați, anunțaseră reprezentanții KPMG, administratorul special al companiei.

Impactul despăgubirilor în cazul Astra Asigurări, calculat de ASF, era de 700 de milioane de lei, iar Fondul de Garantare a Asiguraților avea aproape un 1 miliard de lei, în condițiile în care Astra Asigurări avea 1,8 milioane de asigurați și 2,5 milioane de polițe, declara în 26 august președintele ASF.

Totodată, Mișu Negrițoiu preciza, într-o conferință de presă, că acționarii principali ai Astra Asigurări au avut o atitudine necooperantă în procesul de redresare financiară a societății, iar vânzarea acesteia a eșuat din cauza “lăcomiei” acționarilor.

Tot în ziua în care Consiliul ASF a solicitat intrarea în faliment a societății Astra, fostul premier, Victor Ponta, declara că, după mulți ani, ASF a spart “buboiul de corupție și fraude” de la Astra Asigurări, adăugând că niciun asigurat nu este în pericol, întrucât măsurile luate de ASF, în baza legislației, acoperă orice risc.

Cererea ASF de deschidere a procedurii falimentului a fost admisă de Tribunalul București, în data de 3 decembrie 2015, la trei luni după ce solicitarea a fost înaintată de ASF, odată cu numirea KPMG Restructuring SPRL în calitate de lichidator judiciar provizor, însă decizia nu este definitivă. Oficialii Fondului de Garantare a Asiguraților au precizat însă că Fondul va putea achita despăgubirile creditorilor Astra numai după ce decizia instanței privind falimentul va rămâne definitivă și irevocabilă.

Printre companiile care au intrat în faliment în trecut se numără Delta Addendum, Euroasig, Metropol, Croma, Adas sau Grup AS.

Pe parcursul acestui an, unii asigurători și-au majorat capitalul social. Astfel, acționarii Carpatica Asig au majorat capitalul societății cu 2,5 milioane lei, la 24,3 milioane lei (la finalul lunii august 2015), iar acționarii EuroIns România au votat pe 8 octombrie mărirea capitalului social cu 200 de milioane de lei, după ce ASF a hotărât deschiderea procedurii de redresare financiară. Totodată, reprezentanții EximAsig România au anunțat că societatea își majorează capitalul social cu 20 de milioane de lei, ca urmare a recomandărilor autorității de supraveghere din domeniu.

Potrivit datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în primele 10 luni ale acestui an, cea mai mare injecție de capital într-o companie de pe piața asigurărilor a primit-o Uniqa Asigurări — 25,25 milioane de euro, în martie. Acționarii EuroIns România au contribuit cu 21 de milioane de euro la capitalul social al companiei în luna mai, în timp ce Axa Life Insurance și-a majorat capitalul social cu 5,87 milioane de euro, în aprilie.

Tot în aprilie, acționarii Asirom Vienna Insurance Group (VIG) au majorat capitalul social al companiei cu 4,47 milioane euro, Gothaer Asigurări a adus 3,94 milioane euro (în iulie), în timp ce acționarii Signal Iduna Asigurări de Viață au contribuit cu 1,5 milioane de euro, în martie. Tot în martie, acționarii Asito Kapital au adus 1,1 milioane euro la capitalul social, iar acționarii Forte Asigurări 678.800 euro, în iulie.

În 23 noiembrie, ASF anunța finalizarea programului de evaluare a activelor și pasivelor (Balance Sheet Review Extended — BSRE) pentru încă 21 de societăți de asigurare care dețin cumulat o cotă de aproximativ 20% din piața de profil. Evaluarea a fost efectuată pentru data de referință 31 decembrie 2014.

Astfel, reprezentanții ASF au precizat că un număr de cinci asigurători — Forte, ABC, Asito Kapital, Certasig și Lig Insurance — nu îndeplinesc cerințele minime de solvabilitate în vigoare, conform regimului de supraveghere Solvency I, din numărul total de 21 de societăți de asigurare participante la evaluare, care relevă soliditatea financiară și situația solvabilității societăților de asigurare participante.

În ceea ce privește prevederile regimului Solvency II, din numărul total de 21 societăți de asigurare participante, asigurătorii care nu îndeplineau la 31 decembrie 2014 prevederile Solvency II privind cerința de capital minim (MCR) erau: Signal Iduna, Forte, Gothaer, Fata, ABC, Ate și Asito Kapital. De asemenea, societățile de asigurare care nu îndeplineau prevederile privind cerința de capital de solvabilitate (SCR) erau: Signal Iduna, Forte, Gothaer, Certasig, Credit Europe și City.

În ceea ce privește falimentul Astra Asigurări, până la data de 3 decembrie 2015, Fondul de Garantare a Asiguraților aprobase la plată 100 de dosare, valoarea despăgubirilor fiind estimată la circa 450.000 lei, în condițiile în care numărul total de dosare preluate de la societatea Astra Asigurări se ridică la 57.200. De asemenea, Fondul primise 5.200 de cereri pentru deschidere de dosare noi de daună.

La 30 septembrie, deputații au adoptat proiectul de lege privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, care propune instituirea unui regim care să pună la dispoziția ASF un set de instrumente necesare intervenției cu promptitudine în cazul unui asigurător aflat în dificultate.

Discuțiile în ceea ce privește tarifele RCA s-au întețit la finalul acestui an, în noiembrie, când reprezentanții transportatorilor au declarat că firmele mici de transport rutier din România ar putea intra în faliment, iar cele medii și mari își vor muta activitatea în alte țări, din cauza tarifelor mari percepute de companiile de asigurări pentru RCA.

După întâlnirea cu reprezentanții transportatorilor rutieri, la Palatul Parlamentului, Mișu Negrițoiu declara că au fost finalizate câteva măsuri în ceea ce privește tarifele RCA, una dintre ele fiind aceea de a încerca o segmentare a transportatorilor rutieri, astfel încât să fie individualizate mai bine riscurile și daunele pe care le generează.

Tot în noiembrie, reprezentanții ASF anunțau că vor demara, începând din luna decembrie, mai multe controale la societățile de asigurări pentru verificarea cauzelor creșterii tarifelor RCA față de perioadele precedente, în condițiile în care tarifele primelor RCA au crescut cu 300% — 400% pentru categoria societăților care operează în domeniul transportului auto. Potrivit sursei citate, controalele urmau să fie efectuate în colaborare cu echipe de actuari.

În urma controalelor, reprezentanții ASF au solicitat celor nouă societăți de asigurare autorizate să vândă polițe RCA ‘să reconsidere formulele de calcul’ care au stat la baza ultimelor tarife notificate pentru anul 2016, menționând că așteaptă, până la 31 decembrie 2015, noi notificări cu tarifele recalculate pentru perioadele următoare.

Pe de altă parte, reprezentanții UNSAR au menționat că transportatorii prezintă în spațiul public exemple punctuale de majorări radicale ale tarifelor RCA, care nu pot fi generalizate la nivelul tuturor asigurătorilor, iar daunalitatea transportatorilor a crescut dramatic în ultima perioadă, în special pe transportul extern.

În 17 decembrie, circa 3.000 de transportatori au protestat, în Piața Victoriei și pe bulevardul Kiseleff din Capitală, față de scumpirea RCA, conform estimărilor Jandarmeriei. Reprezentanții transportatorilor rutieri speră ca revendicările să fie soluționate în urma întâlnirilor cu autoritățile.

Primele brute subscrise pe piața asigurărilor din România au înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2015, valoarea de 6,33 miliarde lei, în creștere cu 7,41% față de perioada similară a anului 2014.

Raportul anual al ASF arată că societățile de asigurare din România înregistraseră, în 2014, o pierdere netă de 35,5 milioane lei, în scădere cu 97% față de anul anterior. În 2013, asigurătorii din România înregistraseră pierderi de 1,38 miliarde lei, față de 321,58 milioane lei în 2012.

AGERPRES