Ceferiștii vor statut sau „opresc roata”

Astăzi, 18 februarie 2016, s-au împlinit 85 de ani de la jertfa ceferiștilor de la Atelierele Grivița, prilej cu care, la București, a avut loc un moment comemorativ, urmat de o acțiune de protest la care s-au raliat toate sindicatele ceferiste din țară: Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR) împreună cu Confederația Sindicală Națională MERIDIAN și federațiile sindicale feroviare FNFMCV, FNSIF, FNDF, FMLR, ELCATEL, FAF.

Președintele CSN Meridian, Ion Popescu (dreapta) și vicepreședintele Marian Stoica, depun coroane la Monumentul Eroilor CFR

Salarii, condiții de muncă decente și investiții în infrastructură

După depunerea de coroane care a avut loc la Monumentul Eroilor CFR situat în fața Gării de Nord, circa 1300 de ceferiști au protestat în parcul de lângă Ministerul Transportului. Alături de ceferiști au fost și reprezentanți ai Sindicatului Administrației Publice „Forța Legii”, delegați de președintele Ringo Dămureanu, organizație reprezentativă la nivel național pe ramura administrației publice, dovedind ceea ce s-a și discutat ulterior, la miting: solidaritatea și unitatea sunt cele mai puternice arme ale luptei sindicale.
Au luat cuvântul președintele CSN Meridian, Ion Popescu, secretarul CSN Meridian, Dumitru Fornea – care este și reprezentant în Consiliul Economic Social de la Bruxelles – vicepreședintele Marian Stoica, președintele FSTFR, Rodrigo Gabriel Maxim, precum și alți lideri sindicali și membri de sindicat.
La tribună a fost invitat și ministrul Transporturilor, Lucian Șova, însă, cum agenda nu i-a permis să fie prezent, i-au ținut locul directorul generali de la CFR Călători, Iosif Szentes și directorul general al CNCF CFR SA, Ion Gavrilă.
Toți, la unison, au cerut să nu se mai tergiverseze aprobarea Statutului Personalului Feroviar și să se stopeze falimentarea CFR.
Conducerea CSN Meridian a prezentat și un jurământ de credință are, dacă va fi aprobat de toate sindicatele, va putea chiar să apară în statutul mai sus amintit.
Degradarea continuă a condițiilor de muncă, lipsa investițiilor în infrastructură, salariile mici, plătite cu întârziere, înstrăinarea și distrugerea spitalelor CFR, precum și lipsa unor vagoane și locomotive noi au fost doar câteva dintre probleme ridicate la acest miting.
La final, președintele FSTFR, Rodrigo Maxim a citit o minută elaborată ad hoc de ministrul Șova, prin care ministerul își ia angajamentul să treacă Statutul prin Parlament sau, dacă acesta tergiversează, direct prin Guvern.
Participanții la miting nu s-au arătat prea încântați de textul minutei, afirmând în cor că „vor opri roata” în cazul în care nu le sunt ascultate și puse în practică doleanțele.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *