Ce se întâmplă în organismul nostru atunci când suntem martorii unor acte de bunătate și altruism

Oamenii de știință cunosc faptul că această stare de „elevare morală”, odată declanșată, are efectul de a-i influența pe oameni să se comporte la rândul lor mai altruist, iar acum, un nou studiu contribuie la explicarea acestei stări prin studierea modificărilor survenite în organism, conform unui material publicat de Yahoo! Health.

Cercetătorii coordonați de psihologul Walter Piper de la New York University au arătat unui grup de participanți la studiu un clip în care era prezentat un act de compasiune față de o persoană aflată în suferință și un clip cu o situație amuzantă. Ei au înregistrat ritmul cardiac al participanților la studiu pentru a urmări reacțiile declanșate de sistemul nervos simpatic (cel care se ocupă de soluționarea situațiilor de tip „fugi sau luptă”). De asemenea, ei au urmărit și activitatea la nivelul sistemului nervos parasimpatic (cel care induce stările de odihnă, coborând ritmul cardiac).

Ei au observat o intensificare a activității în ambele sisteme atunci când subiecții au urmărit clipul ce a indus starea de „elevare morală”, iar clipul amuzant nu a avut niciun efect asupra sistemelor nervoase simpatic și parasimpatic.

Activarea simultană a sistemului nervos simpatic și a celui parasimpatic se produce în situații care implică manifestarea grijii față de semeni într-o manieră prosocială, situații în care organismul trebuie să se mențină alert, așa cum ar fi atunci când avem grijă de copii sau în timpul actelor sexuale.

Astfel, starea de „elevare morală” implică un pattern similar: Atunci când suntem martorii unui act de compasiune, suntem implicit și martorii unei stări de suferință, iar prin empatie resimțim o parte din respectiva suferință și astfel se activează sistemul nervos simpatic. Atunci când asistăm la ușurarea suferinței printr-un gest altruist, este activat sistemul nervos parasimpatic care calmează și ordonează bătăile inimii, eliminând stresul și oferindu-ne un sentiment de bine. Apariția acestui sentiment de bine ne poate motiva să acționăm la rândul nostru altruist în viitor, atunci când vom întâlni oameni care au nevoie de ajutor.

Prin acest studiu psihologii au făcut un important pas înainte în înțelegerea mecanismului care face ca, la nivel psihologic, bunătatea să fie contagioasă.

sursa: AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *