CANNES 2016 “Cinema Novo” al brazilianului Eryk Rocha, câștigător al premiului pentru film documentar

“Este un film manifest despre pertinența astăzi a unei mișcări cinematografice aproape uitate din anii ’60, Cinema Novo brazilian”, a subliniat juriul prezidat în acest an de regizorul italian Gianfranco Rosi.

O mențiune specială au primit indienii Shirley Abraham și Amit Madheshiya pentru “The Cinama Travelers”.

Filmul regizorului rus Kiril Serebrennikov “Discipolul”, prezentat la secțiunea Un Certain Regard, a fost recompensat cu premiul “Francois Chalais” 2016, numele marelui reporter dispărut în 1996. Acest premiu anual se acordă unei opere cinematografice “care reflectă cel mai bine realitatea lumii noastre”. “Acțiunea peliculei se petrece în Rusia, dar ne privește pe toți…Este un film îndrăzneț, curajos, deranjant și exploziv”, a spus juriul prezidat de regizorul american Bob Swaim (Cesar pentru cel mai bun film în 1982). Premiul “Francois Chalais” i-a fost acordat anul trecut producției “Fiul lui Saul” de Laszlo Nemes și în 2014, filmului “Timbuktu” al lui Abderrahmane Sissako, aminește AFP.

AGERPRES

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *