Breaking News. Om înarmat cu un cuțit ține ostatică o femeie gravidă într-un centru de refugiați din Hamburg

Conform Daily News, un om înarmat cu un cuțit s-a baricadat într-o cameră dintr-un centru de refugiați din Hamburg ținând ostatică o femeie gravidă.

În dimineața acestei zile, forțe aramate din cadrul poliției din vecinătatea centrului de refugiați din zona Hammerbrook, a orașului German, au fost sesizate cu privire la faptul că un individ înarmat cu un cuțit a dat buzna în instituție și ține ostatică o femeie gravidă în una dintre camere.

Imaginile din mediu online arată trupele de elită din cadrul poliției Germane cum intră în centru în vederea rezolvării acestei situație de criză, iar mai apoi, se vede o femeie într-un top galben care este condusă către o ambulanță venită la fața locului, fără a părea că a suferit răni sau alte leziuni.

Conform reporterilor publicației Blid, suspectul a fost capturat de ofițerii veniți la fața locului și a fost condus  de aceștia către o ambulanță datorită faptului că în timpul operațiilor întreprinse de forțele de ordine suspectul și-a produs răni cu ajutprul cuțitului, dar încă nu se știe în ce stare se află acesta.

 

Autor:Mihai.N