Bonurile câștigătoare la a 2 -a extragere a Loteriei bonurilor fiscale sunt cele din 23 mai cu o valoare de 135 lei

Această a fost prima etapă a extragerii și urmează ca, după centralizarea bonurilor câștigătoare, să fie organizată cea de a doua extragere, ce vizează determinarea celor 100 de bonuri câștigătoare. Conform reglementărilor din Legea nr. 166/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 460 din 25 iunie 2015, se acordă maximum 100 de premii.

Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând de luni, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câștigător, alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului.

Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii precum și numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea “conform cu originalul’, pe care se înscrie un număr unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenței, lista cu numerele unice de înregistrare al bonurilor care au făcut obiectul cererilor de revendicare, va fi publicată pe site-urile MFP și ANAF. În acest mod, fiecare persoană care a depus o cerere de înregistrare va putea verifica existența acestuia pe lista centralizatoare, explică MFP.

Dacă, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de un milion de lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare. Dar în cazul în care, în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depășirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câștigători.

În cea de-a doua etapă de selecție, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Extragerea va fi efectuată într-o nouă extragere televizată, ce va fi anunțată ulterior.

Numărul extras la această tragere va fi primul câștigător și, totodată, baza de referință la care se aplică crescător un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător. Dacă, în urma aplicării acestei proceduri de selecție, se depășește numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câștigător din listă este dat de diferența dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referință și numărul unic maxim atribuit, continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege.

“În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câștigătoare sunt eliminate din listă”, subliniază sursa citată.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câștigătoare, acestea vor fi centralizate și transmise ANAF în termen de două zile, în vederea încărcării rezultatelor în “Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale” și verificarea autenticității bonurilor fiscale câștigătoare de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală, prin direcțiile regionale antifraudă fiscală.

sursa: AGERPRES