Avion turcesc prabuşit . Cel puţin 32 de morţi

Un avion turcesc de transport marfă s-a prăbuşit, luni, lângă aeroportul Manas din Kârgâzstan, cel puţin 32 de persoane pierzându-şi viaţa, printre care şase copii, majoritatea dintre victime fiind locuitori ai satului unde a căzut aparatul Boeing 747 care a încercat să aterizeze în condiţii de ceaţă densă, au precizat oficiali kârgâzi, citaţi de AFP şi Reuters.

După un bilanţ iniţial de 16 victime, apoi de 20, ministerul kârgâz al Sănătăţii a furnizat, pentru AFP, un nou bilanţ, de “32 de morţi, dintre care cei patru piloţi”.

 

Un avion turcesc de transport marfă s-a prăbuşit, luni, lângă aeroportul Manas din Kârgâzstan, cel puţin 20 de persoane pierzându-şi viaţa, majoritatea dintre victime fiind locuitori ai satului unde a căzut aparatul Boeing 747 care a încercat să aterizeze în condiţii de ceaţă densă, au precizat oficiali kârgâzi, citaţi de Reuters.

Potrivit administraţiei aeroportului, avionul ar fi trebuit să facă o escală la Manas, lângă capitala Bişkek, pe drumul său de la Hong Kong la Istanbul. Aparatul s-a prăbuşit când încerca să aterizeze pe o vizibilitate redusă, la ora locală 7,31 (1,31 GMT), potrivit Agerpres