Astăzi se împlinesc 141 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Aforisme brâncușiene!

Astăzi se împlinesc 141 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. Așezat lângă marile spirite ale istoriei nostre, Brâncuși s-a născut în anul 1876, în satul gorjean Hobita, unde a avut o copilărie marcată de tribulații sufletești. Aflat în căutarea drumului său, după ce plecase deseori de acasă pentru a muncii ca ucenic în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi, a ajuns la Craiova, unde, în timp ce lucra ca ajutor de meseriaș, și-a făcut cunoscută pentru prima dată îndemânarea sa. După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894-1898) vine la București unde absolvă Școala de bellearte în 1902. Pentru tânărul Brâncuși, greutățile încep cu adevărat în anul 1904, când, atras fiind de faima celebrului Rodin, se hotărăște să plece la Paris. Un drum costisitor, făcut în mare parte pe jos și cu multe sacrificii, fiind nevoit să își vândă și puținele lucruri pe care le avea, aproape că l-a epuizat pe sculptor. Aflat într-o continuă căutare a propriei meniri, chiar dacă multe dintre lucrările sale au fost influențate de opera lui Rodin, Brâncuși a refuzat să între în atelierul maestrului, deoarece, cum avea să motiveze mai târziu: „La umbră marilor copaci nu crește nimic”

Nu vă voi vorbi despre biografia detaliată a sculptorului sau despre operele sale de artă și semnificația lor. Aceste aspecte au fost prezentate sub toate unghiurile. Vreau să cunoaștem cu toții faptul că Brâncuși, înainte de a fi sculptor a fost o mare conștiință și că operele sale rezidă dintr-un mod aparte de a vedea lumea  și dintr-un spirit ce a căutat tot timpul esența și perfecțiunea. În această ordine de idei vă voi prezenta o selecție de aforisme, care să încerce să redea ceea ce a fost omul și sculptorul Constantin Brâncuși:

 

“Frumosul este echitatea absolută”

 

“Când nu mai suntem copii, suntem deja morți”

 

“Arta trebuie să apropie, iar nu să departeze, sa umple, iar nu să sape prăpastii in bietele noastre spirit, si așa îndestul de rascolite de intrebari…”

 

“Arta nu are nevoie de teorii! Și rămâne de preferat să lucrăm, decât să ne apucăm să le explicăm altora: cum anume se crează o operă de artă!…”

 

“Rațiunea de a fi a artiștilor este aceea de a releva frumusețile lumii”…”

 

“În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie-nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie, pe care o poți culege de oriunde și oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat este sentimentul permanenței noastre copilării în viață.”

 

“A <<vedea>> în depărtare este ceva, însă a ajunge acolo, este cu totul altceva. Noi nu înțelegem, nu vedem-viața reală, decât prin răsfrângerile, prin strălucirile ei!”

 

“Lemnul, de exemplu, este în sine și sub toate aspectele scluptural. Nu trebuie să-l distrugem, nu trebuie să îi dăm o asemănare obiectivă cu ceva ce natura a făcut dintr-un alt material…”

 

“Colaborarea intimă între artist și materialele folosite, precum și pasiunea care unește bucuria meseriașului-cu elanul vizionarului, îl duc pe rând la esențializarea, la forma ideii în sine…Sculptorul trebuie să își pună spiritul în armonie cu spiritul materialului.”

 

“Există un scop în toate lucrurile. Însă pentru a ajunge la el, trebuie să ne detașăm de noi înșine.”

 

“Îmi este cu mult mai ușor să prind rădăcini și să fac să crească în mine forme noi-decât să le cioplesc în marmură. Să scoatem, din noi, ceea ce este al nostru!…Trebuie polisat mult, stăruit mult, șlefuit mult!…Până când găsim acel diamant, dinlăuntru.”

 

“Ce miracol este să trăiești!…Oamenii nu își dau seama de aceste bucurii, pentru că nu iubesc îndestul viața-și rosturile ei mari!…”

 

“Suferințele îl întăresc pe om și sunt mai necesare decât orice plăcere pentru formarea unui mare caracter. Și apoi eu găsesc că întotdeauna fiecare este singur de vină de tot ceea ce i se întâmplă.”

 

“Nu doresc niciodată să fiu la modă. ceea ce este la modă, ca moda trece. piatra și bronzul-mai mult chiar decât pânza-se vor spre veșnicie. Iar dacă ești contestat astăzi, nu este nimic, când vei fi înțeles, vei rămâne.”

 

“Nu îmi place să reprezint, în statuile mele, forța-mai mult mușchiulara-ci ființe care sunt eterice în sine. Munca este cel mai prostesc lucru, mai mult o cale și un mijloc. Însă nici Dumnezeu nu a scăpat de ea…”

 

“Omul își face o lume a lui, pricinuind bucurie celorlalți, prin Artă, însă numai când ajunge la adevărata lumină. Pentru asta, trebuie să îl gonești pe imbecilul din tine. Egocentrismul sufocant îi dezorientează pe unii oameni și îi scoate din viața lor luminoasă-pentru a-i conduce în întuneric și chiar în sinucidere.”

 

“Eu nu dau niciodată prima lovitură până când piatra nu mi-a spus ceea ce trebuie să fac. Aștept până când imaginea interioară s-a format bine în mintea mea. Câteodată durează săptămâni întregi până când piatra-mi vorbește. Trebuie să privesc foarte atent înlăuntru ei. Nu mă uit la vreo aparență. Mă depărtez cât mai mult posibil de aparențe. Nu îmi îngădui să copiez…Căci orice imitație a suprafețelor naturale este fără de viață. Nu posed idei gata făcute. Îndepărtez toate formele accidentale. Transform accidentalul în așa măsură, încât să devină identic cu o lege universală…Mă aflu pe făgașul căutărilor. Ne găsim cu toți la sfârșitul unei mari epoci. Și este necesar să ne reîntoarcem la începutul tuturor lucrurilor, și să re-găsim ceea ce s-a pierdut”

Sursă aforisme: Constantin Zărnescu – Aforismele lui Brâncuși

 

Autor: Laurențiu.S