ANM: Vântul va slăbi în intensitate, vremea rămâne rece de Revelion, dar nu ninge (INFOGRAFICE)

Vremea va fi rece în noaptea dintre ani, însă în prima zi a anului viitor va fi în ușoară încălzire, nu va mai ninge, iar vântul va slăbi în intensitate, a declarat, joi, pentru AGERPRES, meteorologul de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Constanța Vîlciu.

„Ninsori foarte slabe se vor menține în sud-estul țării, însă doar la începutul zilei de 31 decembrie. Apoi vor fi doar ceva norișori duminică. Inclusiv vântul va slăbi în intensitate în noaptea de Revelion și nu vom mai avea acele intensificări atenționate cu Cod galben pentru ziua de mâine (vineri-n.r.) și mâine noapte”, a explicat Constanța Vîlciu.

Potrivit acesteia, în 31 decembrie și 1 ianuarie 2017, vremea va fi rece în majoritatea zonelor, geroasă noaptea și dimineața, în Centru, în Subcarpații getici și izolat în nordul teritoriului.

Cerul va fi variabil, spre senin, cu înnorări în cursul zilei în sud-estul și sudul țării unde doar pe arii restrânse, trecător va mai ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări pe crestele montane înalte, iar în primele ore ale intervalului și în sudul Moldovei, Bărăgan și Dobrogea, a explicat meteorologul citat.

În perioada menționată, temperaturile maxime se vor încadra între minus 6 și 5 grade, iar cele minime între minus 13 și minus 3 grade, mai scăzute în depresiuni, spre minus 18 — minus 19 grade în estul Transilvaniei. Pe spații mici, dimineața și local noaptea, în zonele mai joase va fi ceață asociată cu chiciură.

„În București, vremea va fi rece pentru această dată, în special dimineața și noaptea, cerul va fi variabil cu unele înnorări pe parcursul zilei, când vor fi ceva condiții de ninsoare slabă, la începutul intervalului. Vântul va sufla slab și moderat, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de minus 8 — minus 6 grade”, a mai spus Constanța Vîlciu.

Pentru duminică, 1 ianuarie, meteorologii anunță că vremea se menține rece, local geroasă, în special în regiunile centrale, însă la amiază valorile de temperatură vor fi în creștere față de cele din intervalul precedent.

„Cerul va fi variabil spre senin, cu înnorări trecătoare în prima parte a zilei, în sudul și sud-estul teritoriului, însă precipitații nu vor mai fi. Vântul va sufla slab și moderat, cu precădere la munte, în interiorul arcului Carpaților Orientali și Carpaților de Curbură. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 6 grade în estul Transilvaniei și 8 — 9 grade în Moldova. Minimele vor fi între minus 13 și minus 3 grade, mai coborâte în depresiuni, spre minus 18 grade, dar și ușor mai ridicate în Delta Dunării, spre minus un grad”, a subliniat meteorologul de serviciu.

Și în București, pe 1 ianuarie vremea va rămâne rece pentru această dată, însă la amiază și aici valorile de temperatură vor marca o creștere față de ziua anterioară. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări trecătoare doar în prima aparte a zilei, vânt slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de minus 6 — minus 4 grade, posibil mai scăzută în zona periferică a orașului.

AGERPRES/

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *