Aniversarea unui secol de la Înfăptuirea Marii Uniri este în impas. Singurul monument cu șanse reale de a fi gata la timp.

Academicianul Răzvan Teodorescu, președintele Comisiei „Centenarul Marii Uniri”, anunță că dintre toate monumentele dedicate evenimentului, singurul cu șanse de a fi gata la timp e ansamblul I. C. Brătianu! Lucrarea de 15 metri înălțime, plătită de primărie, va fi amplasată în mijlocul Pieței Universității.
Lucrarea este copia fidelă a monumentului pe care Regele Carol I i l-a dedicat lui I. C. Brătianu, unul dintre artizanii formării Regatului Român. Ansamblul a fost distrus de comuniști în 1948. Comisia Centenar 100 a decis să-l reconstruiască, cu materialele originale, bronz și granit. Cu 10 milioane de lei va contribui Consiliul General al Capitalei.
„Statuia lui Ion Brătianu este, îmi dau seama, cea mai avansată prin proiectul soclului. Și prin figurile care au început să fie pregătite”, a spus Răzvan Teodorescu, președintele Comisiei „Centenarul Marii Uniri”, conforl Digi 24.
„O să lucrăm toată iarna la ea. Sunt celelalte patru-cinci personaje alegorice. La unul dintre ele se lucrează, e într-o fază finală”, a spus sculptorul Ionel Stoicescu.
Macheta soclului de 9 metri înălțime este deja ridicată în atelierul sculptorului Stoicescu, conform originalului istoric realizat de francezul Ernest Dubois, în 1903.
Monumentul urmează să fie amplasat în inima Bucureștiului, chiar în rondul de la Universitate!
„Bronzul va fi turnat gol. Cred că în jur de 40 de tone Și înălțimea în jur de 15 metri”, a spus Marius Marcu Lăpădat, arhitectul proiectului.
În Capitală urmează să mai fie amplasate monumente dedicate Marii Uniri atât în Rondul Pieței Alba Iulia, cât și în cel din Piața Victoriei, lângă Guvern.