Alexandra Dulgheru, calificată pe tabloul principal al turneului de la Eastbourne (WTA)

Dulgheru (26 ani, 61 WTA) s-a impus într-o oră și 22 de minute în fața unei adversare de 23 ani, care se află pe locul 58 în ierarhia mondială. Dulgheru, care a mai învins-o pe Nara în 2010 la Tașkent, cu 6-2, 7-5, în primul tur, și-a asigurat un cec de 3.000 dolari și 26 puncte WTA.

Alexandra va întâlni în runda inaugurală o altă jucătoare venită din calificări, americanca Irina Falconi. Falconi (25 ani), aflată pe locul 73 în ierarhia WTA, s-a impus în singurul meci direct, în 2012, în primul tur la Indian Wells, românca abandonând în setul al doilea (5-2 pentru Falconi, după ce câștigase primul set cu 6-4).

În schimb, Monica Niculescu (27 ani, 49 WTA) a fost învinsă de Christina McHale (SUA), cu 1-6, 7-5, 6-0, în ultimul tur al calificărilor, după două ore de joc. Pentru americancă (23 ani, 69 WTA) a fost a treia victorie în tot atâtea dueluri cu Niculescu, precedentele fiind în 2011 la Brisbane, cu 6-2, 6-2 în primul tur, și în 2012 în primul tur la Roma, cu 6-4, 6-4. Monica a primit 1.245 dolari și 13 puncte WTA.

Irina Begu (30 WTA) e singura româncă intrată direct pe tabloul principal de simplu, urmând să joace în primul tur cu Barbora Strycova (Cehia), numărul 28 mondial. Begu a învins-o în singurul meci dintre ele, anul acesta, în optimi la Madrid, cu 6-4, 6-4

sursa: AGERPRES