Acțiune caritabilă la Biserica „Maica Domnului” – Oota din Craiova.

Parohia „Maica Domnului” – Oota a organizat duminică, 28 mai, după Sfânta Liturghie, un eveniment caritabil de anvergură, intitulat sugestiv „Târgul Jucăriilor”. Aflată la cea de a III-a ediţie, activitatea a mobilizat zeci de voluntari, care au scos la vânzare mai multe jucării în stare funcţională, donate de credincioşi şi mai apoi cumpărate în cadrul evenimentului de participanţi. Fondurile obținute vor fi direcţionate spre programul de burse pentru elevii cu rezultate bune la învățătură, care provin din familii aflate în dificultate. Anul acesta, în organizarea evenimentului, alături de voluntarii de la ACCES Oltenia, prieteni vechi ai Parohiei Oota, s-au implicat activ și membrii Centrului Național de Educare Canină. Aceştia şi-au prezentat prietenii salvatori, care au participat la exerciţii demonstrative alături de pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Oltenia – Dolj. „Târgul Jucăriilor este întotdeauna poziționat ca dată înainte de 1 Iunie, Ziua Copilului, de aceea este o sărbătoare pentru copii. Anul acesta, programul a fost mai deosebit. Copiii au avut parte de numeroase surprize, s-au bucurat de o vreme frumoasă şi au făcut poze în curtea bisericii”, a spus pr. Bogdan Trifu, consilier în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei şi preot slujitor la Parohia „Maica Domnului” – Oota din Craiova, organizatorul acțiunii caritabile.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *