Acceleratorul de particule LHC, administrat de CERN, a fost repus în funcţiune

Această repunere în funcţiune a fost transmisă în direct pe blogul oficial al Centrului European de Cercetări Nucleare (CERN). Una dintre cele două raze de particule care au fost emise a parcurs în totalitate tunelul circular care formează acest laborator subteran, care se întinde pe o distanţă de 27 de kilometri.

Modernizarea echipamentelor care compun LHC, desfăşurate în ultimii doi ani, vor permite, potrivit oamenilor de ştiinţă, realizarea unor noi descoperiri ştiinţifice majore în domeniul fizicii cuantice.

Rezultatele primelor experimente sunt aşteptate la jumătatea anului 2016.

Repornirea LHC era programată pentru sfârşitul lunii martie, însă procedura a fost amânată cu câteva zile din cauza unei defecţiuni electrice.

Ciocnirile de particule din interiorul LHC sunt generate de cercetători pentru a recrea condiţiile existente la scurt timp după Big Bang, în primele clipe de viaţă ale Universului. În cadrul unei reuşite ştiinţifice extraordinare din 2012, cercetătorii de la CERN au anunţat că au descoperit o nouă particulă subatomică, un element de bază aflat la temelia Universului, care s-a dovedit a fi celebrul boson, imaginat şi numit cu o jumătate de secol înainte de fizicianul Peter Higgs.

Speranţele oamenilor de ştiinţă legate de relansarea acceleratorului de particule operat de CERN vizează descifrarea principiilor de funcţionare ale “Modelului Standard” – modelul teoretic ce descrie felul în care Universul funcţionează la nivel de particule elementare -, dar şi realizarea unor noi descoperiri într-un domeniu inovator, denumit “Noua fizică”.

Acestea vizează căutarea materiei întunecate, care reprezintă până la 96% din masa Universului şi care poate fi detectată doar prin influenţa pe care o are asupra materiei vizibile din jurul ei.

SURSA: Mediafax

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *