Abuzul în serviciu n-a dispărut. E tot acolo, în Codul penal

În 2016, când Curtea Constituțională a României (CCR) s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea unei sintagme din textul de lege al infracțiunii de abuz în serviciu (atât din Codul penal vechi, abrogat, cât și din Codul penal în vigoare), textul de lege nu a fost declarat ca neconstituțional și nu a fost lipsit de efecte juridice. Așadar, ipoteza că infracțiunea de abuz în serviciu fusese reintrodusă prin faimoasa Ordonanță nr. 13, iar că acum a dispărut prin abrogarea acestui act, este incorectă.

Infracțiunea de abuz în serviciu nu a dispărut niciodată din legislația penală românească, ba din contră, e acolo de pe vremea lui Cuza și până la momentul la care citiți acest text, chiar și multă vreme dincolo de acest moment – cu siguranță! Dar de ce ar fi dispărut? Unii spun că, în urma Deciziei CCR nr. 405/2016, judecătorii de la Curte ar fi găsit că o prevedere din textul de lege (cu două alineate) al infracțiunii de abuz în serviciu este neconstituțională.

În urma acestei concluzii, efectele prevederii ar fi fost suspendate, Parlamentul având la dispoziție un termen (legal) de 45 de zile să remedieze cumva prevederea și să o aducă în vigoare din nou, iar în lipsa acțiunii Parlamentului, prevederea și-ar fi încetat efectele deja, demult, nemaiexistând în Codul penal infracțiunea de abuz în serviciu.

Mergând pe acest raționament, notoria OUG nr. 13/2017 ar fi readus-o în peisajul penal, iar prin abrogarea din OUG nr. 14/2017 fapta ar fi dispărut din nou din legislație.

Nicio sintagmă n-a fost declarată neconstituțională

Ce a constatat Curtea când s-a ridicat excepția de neconstituționalitate cu privire la texul infracțiunii de abuz în serviciu? Că sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din text este constituțională în măsura în care prin ea se înțelege „îndeplinește cu încălcarea legii”.

„Admite excepția de neconstituționalitate (…) și constată că dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma «îndeplinește în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înțelege «îndeplinește prin încălcarea legii», este concluzia Curții în Decizia nr. 405/2016.

Așadar, ce-a stabilit Curtea? A admis o excepție de neconstituționalitate în sensul că da, există unele probleme cu textul criticat, dar a oferit în același timp o interpretare care să le permită, în primul rând judecătorilor, posibilitatea de a lucra cu textul de lege fără probleme și critici de neconstituționalitate. Practic, a evitat declararea ca neconstituțional a textului, ceea ce ar fi însemnat suspendarea efectelor prevederilor și, eventual, lipsirea lor de efecte juridice – or, consecințele unor astfel de aspecte ar fi fost foarte serioase, mai ales dacă ne gândim la toate dosarele penale pe abuz în serviciu.

Poate Curtea să vină cu decizii de interpretare?

Da. Și nu face asta arareori. Astfel de decizii interpretative se recunosc ușor prin sintagma folosită de Curte în decizie „prevederile (…) sunt constituţionale numai în măsura în care…” sau prin sintagma „admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile (…) sunt neconstituţionale în măsura în care…”.

Prin aceasta din urmă, care este exact sintagma folosită și în Decizia nr. 405/2016, Curtea arată care înţeles sau interpretare a normei instanţa de judecată poate să folosească pentru ca norma „să sune” constituțional. Această explicație ne este oferită tocmai de judecători ai Curții Constituționale într-o lucrare intitulată “Efectele deciziilor Curții Constituționale în dinamica aplicării lor și pe care o regăsim pe site-ul oficial al instituției.

În Constituție se stabilește, cu titlu general, că deciziile CCR se publică în Monitorul Oficial și că sunt, de la data publicării, general obligatorii, având putere numai pentru viitor. Dar deciziile pronunțate de Curte nu sunt toate la fel.

Așa cum ni se explică, în lucrarea citată, avem, pe de-o parte, decizii simple/extreme prin care se constată neconstituţionalitatea integrală sau parţială a legii ori a ordonanţei, ori prin care se constată constituţionalitatea acestora în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate.

Pe de altă parte, există deciziile interpretative, prin care Curtea fie decide că numai o anumită interpretare e constituțională, fie că oricare altă interpretare e constituțională mai puțin una anume. Iar de această interpretare sunt ținute instanțele de judecată, în primul rând, dar și organele administrative.

De ce ar oferi Curtea astfel de decizii de interpretare și n-ar spune este/nu este neconstituțional, folosindu-se doar de deciziile simple/extreme? Ar părea mai simplu, la prima vedere, doar că declararea unei dispoziții ca neconstituțională este o sancțiune destul de severă pentru un text de lege – dacă admitem că există așa ceva – iar repercusiunile în sistemul legislativ sunt semnificative.

Aşadar, Curtea evită să constate neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate şi încearcă să stabilească un înţeles al normei conform cu Constituţia”, este punctat în documentul amintit.

 

Sursa: avocat.net