97 de ani de la naşterea eminescologului, criticului şi istoricului literar ZOE DUMITRESCU-BUŞULENGA: „Mă uit la oameni cu dragoste, dar văd mulţi oameni lipsiţi de milă…”

Pe 20 august 2017 se împlinesc 97 de ani de la naşterea eminescologului, criticului și istoricului literar, comparatist Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Născută în Bucureşti, a absolvit cursurile liceale la Școala Centrală din București.

A urmat studii muzicale la Conservatorul ”Pro-Arte”, precum și studii juridice și filologice la Facultățile de Drept și de Litere (anglo-germanistică, istoria artelor) din București, specializându-se în literatura comparată. În 1970, a susținut teza de doctorat în drept ”Evoluția noțiunii de suveranitate”, precum și teza de doctorat în filologie ”Renașterea — Umanismul — Dialogul artelor”, potrivit dicționarului ”Membrii Academiei Române” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, București, 2003)

A fost, pe rând, până în 1982, asistent (1948), lector, conferențiar și profesor (din 1971), iar din 1975 — șef al Catedrei de Literatură Comparată la Universitatea din București, iar concomitent, până în 1957, a fost redactor la Editura pentru Literatură. Cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară ”George Călinescu” din București, a fost și director al acestui institut în perioada 1973-1994.

Zoe Dumitrescu-Bușulenga a fost, de asemenea, membru al Academiei de Științe Sociale și Politice (și vicepreședinte, din 1970), al Comitetului Național Român de Literatură Comparată (președinte, 1975), al Biroului executiv al International Comparative Literature Association (1973-1979), al Academiei Europene de Științe și Arte din Paris (1990), al Academia Europea din Londra (1993), al Comitetului Executiv al Asociației Internaționale de Literatură Comparată (1973-1979). A fost director al ”Accademia di Romania” din Roma, în perioada 1991-1997.

Reputat eminescolog, autoare a numeroase volume de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, sinteze, memorialistică, de prefețe ori postfețe la ediții din operele unor mari scriitori români și străini, Zoe Dumitrescu-Bușulenga a creat o operă vastă, din care amintim: ”Contemporanul și vremea sa” (1959); ”Influențe shakespeariene în trilogia dramatică a lui Delavrancea” (1962); ”Ion Creangă” (1963), ”Eminescu” (1963); ”Renașterea: Umanismul și dialogul artelor” (1971); ”Antologia poeziei românești” (1974); ”Eminescu. Cultură și creație” (1976); ”Itinerarii prin cultură” (1982); ”Eminescu și romantismul german” (1986; 1999); ”Eminescu. Viața, Opera, Cultura” (1989); micromonografia ”Ștefan Luchian” (1993). A mai realizat, singură sau în colaborare, lucrările: ”Muzica și literatura” (I-II, 1986, 1987, 1994), ”Scriitorii români”, ”Eminescu și muzica” (1989). Acestora li se adaugă peste 200 de studii apărute în reviste prestigioase din țară și din străinătate.

A fost director al revistei ”Synthesis” și al ”Revistei de istorie și teorie literară” și a colaborat la revistele ”Secolul 20”, ”România literară”, ”Manuscriptum”.

Dintre numeroasele premii care i-au fost acordate amintim, conform sursei citate, Premiul special al Uniunii Scriitorilor (1986, 1989), Premiul Herder (1988), Premiul ”Adelaide Ristori” (1993), Premiul internațional ”Pleiade” pentru colaborarea între popoare (Roma, 1994).

De asemenea, a fost decorată cu ”Ordinul de Merit al Republicii Italiene” în grad de comandor (1978), Ordinul bulgar ”Sf Chiril și Metodiu” (1977); Ordinul național ”Pentru Merit” (2003).

La 1 martie 1974, devine membru corespondent al Academiei Române, apoi, din 22 ianuarie 1990, membru titular, iar în perioada 2 februarie 1990-18 februarie 1994 a fost și vicepreședinte al acestui prestigios for.

După 1989 a ales să se retragă într-o chilie la Mânăstirea Văratec din Neamț, iar în 2005 s-a călugărit, sub numele de Maica Benedicta.

Zoe Dumitrescu-Bușulenga s-a stins din viață la 5 mai 2006, la Mânăstirea Văratec. A fost înmormântată la Mânăstirea Putna, conform dorinței sale.

Zoe Duitrescu Buşulenga: “În urmă cu un an, am susţinut o prelegere în care am vorbit şi despre Eminescu. Ceea ce le-am spus tinerilor de acolo a stârnit în ei o stare de spirit specială. Când am terminat, baieţii din ultimele clase de liceu plângeau şi veneau să mă sărute… Erau fericiţi că l-am reevaluat pe Eminescu. În conferinţele religioase, întotdeauna vorbesc despre Eminescu, mai ales că el a fost un exemplu de zbatere între credinţă şi necredinţă, la sfârşit revenind la credinţă. Noi umblăm după modele străine, spre nişte zone care nu au nimic de-a face cu noi din punct de vedere structural. Nici ontologic. Ne ploconim la modele din afară, de unde am adus drogurile, dezbrăcările, căsătoriile între lesbiene, între homosexuali, toate smintelile acestea… Dar în fiecare om există şi intuiţia adevărului. Tinerii asteaptă să li se confirme intuiţiile. Iar eu le-am confirmat intuiţia şi au fost fericiţi, pentru că nimeni nu le-a vorbit aşa, nu le-a spus lucrurile acestea”.

“Nenorocirea e că actuala elită, generaţia de 30-40 de ani, nu ştiu din ce motive, vrea să ignore sau, în orice caz, să minimalizeze valorile trecutului. Şi au început cu Eminescu, ceea ce, pentru mine, este o durere infinită. Când Maiorescu, Iorga, Călinescu, Vianu, Noica – toată crema intelectualităţii româneşti – au văzut în Eminescu o concentrare a genialităţii româneşti, şi nu numai în literatură, vin nişte juni care îl denigrează. Am văzut un articol cu titlul „Eminescu, idiotul naţional“. Cred că această atitudine vine ori din necunoaştere – nu ştiu câţi au citit toate cele 16 volume ale operei eminesciene – ori din orgoliu personal. Am impresia că, în momentul de faţă, fiecare scriitoraş crede că este geniu. Ori sunt complexaţi, ori ignoranţi. Mă întreb ce se va întâmpla cu copiii acestei generaţii, ce vor şti ei… vor afla de la aceştia că „Eminescu a fost un zero“? Ei nu mai au punctele de reper care să le permită să-i reconstituie imaginea adevărată”.

“Am sentimentul că familia nu mai are coeziunea pe care o avea odată. Nu mai e legată de acea căldură, de acel fluid insesizabil care unea membrii unei comunităţi familiale. Şcoala ar trebui, părinţii pot să infuzeze foarte bine credinţa, presupunând că ei nu au cultură. Dacă părinţii ar fi intelectuali…Chiar dacă unii nu s-au născut cu biblioteca în casă, nici nu au fost educaţi să se ducă spre bibliotecă.

Astăzi este o perioadă critică. Dacă lucrurile ar merge pe un făgaş istoric normal, ar veni, după acţiune, reacţiunea şi invers. S-ar linişti lucrurile şi s-ar aşeza. S-ar reconstitui un fel de atitudine respectuoasă faţă de un trecut pe care, în general, îl contestam, pentru că, de regulă, se contestă trecutul în versiunea „new-age“, pe care foarte mulţi au adoptat-o fără să ştie despre ce e vorba. Dacă nu ne-am reveni, atunci şansele de degradare distractie manelear fi din ce în ce mai mari. Marea masă a concetăţenilor noştri trăieşte totuşi într-o perioadă de lipsa de valori. Eu mă gândesc la muzică. Nu mă gândesc la muzica mare, muzica cultă, care şi ea suferă pentru că nu mai este aşa de preţuită – nu se mai bate lumea pe concertele de la Filarmonică sau de la Sala Radio, iar marii solişti nu mai sunt aşa de preţuiţi ca pe vremuri. În schimb, vine Michael Jackson şi mii de puşti se omoară pe arene. La întrebarea care mi s-a pus: „ne mai putem întoarce?” e foarte greu de răspuns. E foarte greu să te întorci înapoi de la manele la J.S. Bach.

Cine ne poate scoate din această letargie, dacă nu modelele? Am impresia că naţiunea aceasta vrea să fie neapărat ca altcineva. Vrem că acolo“. Fiecare „acolo” este acolo, nu aici. Avem şi noi „aici“-ul nostru, dar cum să le scoţi din cap asta? E foarte complicat! Ce e al lor, e al lor şi ce e al nostru e al nostru. Noi abolim trecutul, abolim rădăcinile. Procesul este foarte insidios şi poate prinde. Văd ceva la vecin şi vreau să fiu ca el. Dar eu am trecutul meu, am determinările mele interioare şi nu pot să fiu ca el, pentru că el are alte motivaţii, alte condiţionări. Nişte oameni foarte cultivaţi şi neimplicaţi politic ar putea face aceasta. E foarte greu însă! Dupa 12 ani încă nu se poate pune problema. Peste 20-30 ani, când lumea va fi înţeles ce înseamnă democraţie…”

sursa: www.cuvantul-ortodox.ro, agerpres.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *