Lia Olguța Vasilescu și sociologia lui Vilfredo Pareto. Controverse.

         În urmă cu ceva ani, mai toate cotidienele românești titrau, cu mult entuziasm și cu o stranie atitudine de satisfacție și victorie, că Olguţa Vasilescu a plagiat masiv din Pareto în teza de doctorat. Linșajul nu s-a încheiat, însă, odată cu publicarea raportului Consiliului Național de Etică, în care se arăta că textul apărut pe internet și folosit ca bază a analizei de plagiat reprezintă, de fapt, o postare proprie a Dnei Dr. Lia Olguța Vasilescu preluată de dumneaei din Teza proprie de doctorat, data postării fiind ulterioară datei de susținere a Tezei. Refuzul acuzatorilor de a accepta această realitate este, de fapt, un simptom al unei patologii sectar-justițiare care capătă tot mai mult teren în rândul unor analiști autohtoni. Logica acestora, care pornește de la revendicări moraliste, este cât se poate de rudimentară: dacă noi etichetăm pe cineva drept corupt, atunci este corupt și trebuie denigrat, și nicio altă autoritate nu poate susține contrariul; dacă noi nu suntem de acord cu o decizie, atunci ea încalcă flagrant statul de drept etc.

Revenind la teza de doctorat în cauză, remarcăm că, an de an (de data aceasta în preajma Sărbătorilor Pascale) se aduce în prim-plan povestea așa-zisului plagiat, fiecare „exeget” venind cu propria sa versiune. În fapt, aceeași ciorbă reîncălzită, servită în mod repetat publicului larg, dintr-un simplu motiv: scandalul și denigrarea vând, mai ales când la mijloc este numele unui politician. După ce a fost acuzată că a plagiat din autorul pe care l-a tradus, după ce s-a adus drept argument al plagiatului un text publicat de autoare pe internet, succesiunea absurdităților continuă cu o găselniță cel puțin la fel de hilară: Olguța Vasilescu este acuzată că a tradus lucrarea lui Pareto din engleză, nu din italiană.

Înainte de toate, trebuie spus că traducerea lucrării lui Pareto – două volume ce subsumează peste 1000 de pagini – nu a apărut la cine știe ce editură obscură, din dorința autoarei de a-și umfla CV-ul cu lucrări necitite de nimeni. Dispunând de un amplu studiu introductiv al profesorului Ilie Bădescu, în opinia mea (și nu numai) cel mai important sociolog român contemporan, și coordonată de reputatul profesor Dumitru Otovescu, traducerea doamnei Vasilescu a fost editată în două volume la Editura Beladi din Craiova, primul, publicat pentru întâia dată în anul 2007, fiind reeditat în anul 2015, când s-a editat și prima ediția a celui de-al doilea volum. Sub egida aceleiași edituri au fost traduși numeroși fondatori ai sociologiei, precum Auguste Comte (considerat „părintele sociologiei”), Gabriel Tarde (fondator al curentului psihologist în sociologie și unul dintre fondatorii psihologiei sociale), Charles Darwin, Ferdinand Tönnies, William Thomas și Florian Znaniecki s.a. Lucrearea nu a fost tradusă din limba engleză, așa cum eronat s-a afirmat în spațiul public, ci după ediția critică a lui Giovanni Busino, apărută la Unione Tipografico-Editrice Torineze, în colecţia „Clasici ai sociologiei”, în anul 1988, Editura Beladi dispunând de acceptul pentru traducerea ediției în limba română.

Traducerea doamnei Vasilescu a fost cu atât mai apreciată de comunitatea sociologică, cu cât reprezintă prima traducere în limba română a tratatului întemeietorului sociologiei italiene. Singurul autor care adusese în prim-plan teoriile paretiene despre acțiunea socială a fost, înaintea doamnei Vasilescu, profesorul Ilie Bădescu, în celebrele sale lucrări de sociologie contemporană. Cu excepția contribuțiilor sale și, într-o anumită măsură, ale profesorilor Ion Ungureanu și Cătălin Bordeianu, sociologia românească nu cunoscuse, până la publicarea traducerii de la Craiova, profunzimile concepțiilor sociologice ale Școlii de la Lausanne.

Cele expuse mai sus nu reprezintă, nici pe departe, un răspuns polemic, un elogiu adus traducătoarei sau poziția oficială a editurii, ci câteva clarificări absolut necesare, venite din partea unei persoane interesate de domeniul sociologiei, în contextul denigrărilor și neadevărurilor care se vehiculează constant în spațiul public încă de la momentul apariției primului volum, și care nu par să se diminueze nici după decizia Consiliului Național de Etică.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *