Spectacolul-festiv: «Povestea unirii…din pridvorul bisericii», din Parohia Strâmba-Jiu

În ziua sărbătoririi Micii Uniri de la 1859, la Casa Parohială Strâmba-Jiu, în  prezenţaa d-nei Primar, Cristina Cilibiu, prin strădania enoriaşilor din parohie, s-a desfăşurat spectacolul-festival: «Povestea unirii…din pridvorul bisericii», care a fost precedat de un «Te Deum» la Biserica parohială cu hramul «Cuvioasa Parascheva» şi o depunere de coroane de flori la monumentul aflat în apropierea casei parohiale.

Poezii şi cântece închinate Unirii

Micuţul naist, Alexandru Scrieciu a deschis programul, intonând la naiul său fermecat câteva acorduri ale Imnului Naţional, după care elevele Elena Gabriela Cercelaru şi Catrinel Petruţa Stana au interpretat în stil personal cântecul: «Aşa-i românul», după care tânărul Alexandru Laurenţiu Popescu a recitat poezia «Avem o ţară», a poetului Radu Gyr, pe fondul muzical al cântecului «Treceţi batalioane române Carpaţii», interpretat de acelaşi micuţ…mare naist, Alexandru Scrieciu.

Tânărul elev, Radu Constantin Mihai le-a vorbit celor prezenţi şi despre faptul că printre preoții care au însoțit armata română pe câmpurile de luptă, în Primul Război Mondial, s-a numărat şi părintele Ionescu Vasile din Groșerea – Gorj, al cărui fiu a fost preot la Strâmba-Jiu, apoi la Murgești și în cele din urmă la București.

Versurile din poezia “Nu plânge, Maică Romanie” care au fost găsite in raniţa unui soldat mort în toamna anului 1918 pe Muntele Sorica din Carpaţii de Curbură au fost recitate pe scenă de către eleva Tauru Elena-Maria. Tinerii ortodocşi din grupul de cateheză al Parohiei Strâmba-Jiu au mai interpretat multe cântece dedicate omagierii Unirii, printre acestea fiind cântecele: “Tu, Ardeal”, “Transilvanie frumoasă”, “Plângi, Măicuţă Românie” şi altele.

În cadrul Concursului “Unirea: libertate și unitate”, doi elevi talentaţi în arta scrisului au gândit să dea viaţă unui «Buletin parohial» în care să prezinte amănunte despre activităţile iniţiate în cadrul proiectului: «Povestea unirii…din pridvorul bisericii», având mereu deviza: «Unirea – libertate şi unitate».

“Prin această șlefuire a minții și comportamentului, aici, la Casa Parohială”

În finalul articolului, redăm câteva impresii şi mărturii din rândul celor prezenţi în sala de spectacol: “Destinul, rânduiala și pronia lui Dumnezeu mi-au fost date să mă implic în lunga mea viață, aproape 70 de ani, în frământările, educația și culturalizarea tinerilor. Acum, la apusul vieții, îmi este dat să cred că în ultimi 20 de ani, succesele sunt tot mai mari în domeniul instrucției, educației, vieții sociale și ale credinței. Un fenomen deosebit se constată prin faptul că o mână și un suflet deosebit de valoros a preluat prin purtarea credinței, misiunea de a forma caractere valoroase de la frageda copilărie la cel  cu părul nins, iar acesta este Părintele paroh, Antonie Făiniși, care în anii cei trăiește aici a făcut ca acești copii deveniți adolescenți și majori să se formeze ca nişte cetățeni cu prestigiu și onoare în localitate și în împrejurimi. Astfel, se înalță în localitatea noastră o generație de tineri cu calități deosebite, prin această șlefuire a minții și comportamentului, aici, la Casa Parohială unde se desfășoară de ani de zile activități în credință și demnitate. Tinerii din localitate sunt stăpâniți de calități deosebite și le este străină comportarea aberantă a unora din împrejurimi – preocupați de activități vicioase, rele. Acești tineri strâmbeni se implică alături de mentorul lor în acțiuni de sprijin sufletesc și uman în credință, demnitate și caracter uman pentru comunitatea noastră pentru care merită respect și onoare! Fie ca dorințele, idealurile lor, cu ajutorul lui Dumnezeu să se îndeplinească pentru ei, pentru cel ce-i îndrumă și le călăuzește pașii” (prof. Petre Popescu).

“Omagiem împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, cu poezii și cântece patriotice”

La rândul lor, unii tineri au avut cuvonte frumoase de spus: “În cadrul acestui proiect, m-am simţit foarte bine deoarece mi-am putut regăsi anumite calitătţ pe care uitasem că le am. Pe tot parcursul concursului, am fost ajutat, ca toţi ceilalţi membrii ai G.T.C.O.P.S.J., de către părintele Antonie Făinişi, care ne-a făcut să vedem cât de importantă este Biserica şi cât de mult ne poate ajuta aceasta să ne evidenţiem iubirea fată de ţara noastră (Mihai-Constantin Radu, cls. a VIII-a). “Părerea mea față de proiect este în mare parte una de admirație, deoarece prin intermediul părintelui de la parohia Strâmba-Jiu, omagiem împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, cu poezii și cântece patriotice care mi-au trezit sentimente profunde de veselie, dar și de tristețe față de povestea din spatele acestora, Biserica implicându-se foarte mult în acest proiect, prin Părintele Făinişi! Mulţumesc, Părinte!” (Văduva Robert-Gheorghe, elev, cls.a VIII-a).

“Biserica are un rol important în pregătirea acestui festival. Parintele a fost cel care ne-a pregătit și le mulțumesc spectatorilor că au asistat la festivalul nostru.Cu ajutorul rugăciunilor fierbinți către Dumnezeu, spectacolul a ieșit foarte frumos” (Duică Oana-Maria, cls a VII-a), “Am fost foarte încântată că am participat la acest proiect. Părintele Făinişi ne-a învăţat să fim uniţi şi să lucrăm in echipa! Cu ajutorul dumnealui, am reuşit! Mulţumesc Părintelui Antonie Făinişi pentru lucrurile învăţate! (Cojocaru Elena-Luiza, elevă, cls.a VII-a).

Preot iconom, Părinte Antonie Făinişi

Profesor, Vasile Gogonea

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *