100 de ani de la Bătălia de la Mărăști – prima mare victorie din istoria Armatei Române moderne.

Mărăști, Mărășești și Oituz au fost unele dintre cele mai importante bătălii din istoria poporului român. În 11 iulie 1917, armata română a început bătălia de la Mărăști în urma căreia a fost învinsă armata germană. Generalul Eremia Grigorescu, comandantul Armatei a I-a, nota în ordinul de zi: „Aci cunoscu generalul german Mackensen ce este înfrângerea. Mărășești fu mormântul iluziilor germane”.
Cu Bucureștiul ocupat, curtea regală în exil la Iași, armata română, retrasă în Moldova, după înfrângerile din urma cu un an din Transilvania și Dobrogea, trece prin transformări radicale în 1917. Este înzestrată cu armament și tehnică de luptă modernă aduse din Franța iar trupele sunt instruite de aproximativ 1500 de ofițeri și de soldați francezi conduși de generalul Henry Berthelot.
În vara anului 1917, în România se afla una din cele mai mari concentrări de forțe din Primul Război Mondial: 9 armate, 80 de divizii de infanterie și 19 de cavalerie totalizând 974 de batalioane, 550 de escadroane, 923 de baterii de artilerie. Efectivele umane erau de 800.000 de combatanți și 1.000.000 rezerve, potrivit Rador.
Bătălia de la Mărăști a fost una dintre cele mai importante bătălii desfășurate pe teritoriul țării noastre, între 11 iulie și 19 iulie 1917, o operațiune ofensivă a Armatei Române și a Armatei Ruse cu scopul de a încercui și distruge Armata a 9-a Germană. Confruntarea a deschis seria celor trei mari bătălii – Mărăști, Mărășești, Oituz – în urma cărora trupele româno-ruse au reușit să oprească ofensiva germano-austro-ungară ce urmărea scoaterea României din război și pătrunderea în partea ucraineană a Rusiei.
Feldmareșalul August von Mackensen, supranumit “generalul de fier” anunța în vara lui 1917 că „în câteva zile va sărbători la Iași zdrobirea armatelor române”. Mitul invincibilității germane avea să fie spulberat însă de eroismul și priceperea Armatei Române.
Sfârșitul lui 1916 adusese ocuparea a două treimi din teritoriul românesc de Puterile Centrale. Bucureștiul era stăpânit de inamici, guvernul se mutase la Iași iar frontul se stabilizase în sudul Moldovei. În octombrie 1916, în frunte cu generalul francez Henri Mathias Berthelot, a sosit o misiune militară aliată menită să ajute la reorganizarea Armatei Române. S-a izbutit pregătirea de luptă a 460.000 de oameni, cu o înaltă capacitate combativă și cu un moral ridicat. În vara lui 1917, Puterile Centrale au conceput un atac pentru a sparge linia română. Într-o primă fază, au încercat să dea o lovitură decisivă. Văzând că nu le reușește, au început să pună presiune constantă pe tot aliniamentul pentru a găsi un punct slab și a-l fructifica. Nici cu cea de-a doua metodă nu au reușit.
În aceste condiții Marele Cartier General Român a conceput proiectul unei ofensive. Pe 8 iulie 1917, înainte de începerea operațiunilor, Alexandru Averescu, comandantul Armatei a 2-a, s-a adresat militarilor: „Ostași! A sosit momentul mult așteptat de toată suflarea românească, de voi însă cu bună seamă mai mult decât oricine. Să reluăm lupta pentru a răsturna zăgazul urâcios dincolo de care se aud gemetele părinților, fraților, copiilor noștri sub apăsarea vrăjmașului hrăpăreț. Nu uitați că reluăm lupta pentru cea mai dreaptă și cea mai sfântă cauză, și anume pentru izgonirea cotropitorilor din căminul nostru”.
Bătălia de la Mărăști a reprezentat un important punct de cotitură în desfășurarea operațiunilor militare pe frontul românesc, dar a contribuit și la ridicarea moralului ostașilor români. Moralul populației, zdruncinat după eșecurile din 1916 și afectat de condițiile grele de viață, era ridicat, între alții, și de scriitorul Mihail Sadoveanu, care arăta că „Bătălia de la Mărăști va trece în istoria noastră ca o operă serioasă și solidă de artă militară. Toată dezvoltarea ei a fost prevăzută și s-a executat după planul inițial. Cel din urmă soldat a știut unde merge și și-a făcut datoria. Artileria a dovedit o preciziune înspăimântătoare. Ofițerii germani prinși au trebuit să se plece, arătându-și toate omagiile”.
Reorganizate și temeinic instruite, dar având și experiența campaniei din 1916, trupele române s-au dovedit a fi un adversar capabil de a pune probleme și chiar de a învinge redutabilele armate germane și austro-ungare. Rezultatul acestei bătălii s-a datorat atât abilităților tactice ale ofițerilor români, eficacității artileriei române și excelentei colaborari a acesteia cu trupele terestre, determinării și tenacității în luptă a oștașilor români, dar și prețiosului ajutor dat de localnici prin furnizarea de informații despre inamic și prin călăuzirea trupelor române pe poteci de munte spre flancurile și chiar în spatele trupelor inamice.